”Fă-te mic!...fă-te mic!”

- Valeriu Ion GAGIULESCU -

”Fă-te mic! Fă-te mic!” Am auzit acest ”îndemn” pe vremea când aveam vreo zece-unsprezece ani și tocmai ratasem un ”penalti” ! Jucam, evident, pe stradă, descălțat, cu o minge de cârpă iar ”poarta” era marcată tocmai prin sandalele co-echipierilor! Cel ce îmi strigase vorbele alea era cu vreo trei ani mai vârstnic și, evident, ”căpitanul” echipei nefericitului ce eram! ”De ce, bre, de ce, nene, să mă fac mai mic?” i-am spus printre suspine. ”Ca să poți să intri mai ușor în mă-ta, prostule!” Mi-am adus aminte de chestia povestită chiar acum câteva clipe, ascultând pe Gică Popescu, la Radio, care își dădea cu părerea că se va petrece schimbarea necesară și dorită în echipa noastră națională, respectiv cum s-ar putea face osmoza de rigoare între generații. Și, în același timp, mi-am amintit de o poveste auzită direct de la un anume mare antrenor de-al nostru, cu care am avut ocazia specială și unică de a fi alături , nesperat și, desigur, întâmplător, la o petrecere organizată chiar în casa lui. Ei bine, ce credeți ? Domnia sa ne relata modul în care discuta cu ”elevii” săi. În esență, totul se putea rezuma exact la cele ce mi se întâmplaseră mie! Astfel, la analiza unui ”match” ! ” Domnule centru-atacant, veți avea bunăvoința să vă reduceți, vă rog, dimensiunile ?” ”Desigur, Sir, fără îndoială, o voi face...dar, iertați-mă, Sir, mi-e teamă că nu înțeleg pentru ce anume va trebui să o și fac, Sir !” ” Pentru ca să vă fie mai ușor, My dear, să pătrundeți acolo de v-ați început trista dumneavoastră existență!” Și să nu fii convins, astfel, că nu este nimic nou sub soare ?! Iar în privința modului în care se poate dialoga, tot azi, tot la Radio Actualități, l-am mai auzit și pe Ion Cristoiu care tocmai începuse să cânte un fel de ”Veșnică Pomenire” ! Mai era puțin și cred că trebuia să convingă expres pe anume ascultători că ar trebui să se ridice osanale lui Liviu Dragnea, lui Viorica Vasilica Dăncilă, lui Iordache, lui Toader Tudorel, lui Carmen Dan....și celorlalți, cu tot neamul lor...pentru modul impecabil prin care au adus PARTIDUL la nivelul la care s-a ajuns. Stau și mă minunez de cât camelionism pot să fie unii în stare. ”Șobolanii părăsesc corabia primii” , spune o zicală marinărească, fără a fi ispitit să pun vorba pe seama ”Piratului”! Că acest Partid va trebui, absolut firesc și necesar, să se reformeze este o axiomă ! Este doar partidul cu cel mai mare număr de membri. Este echilibrul necesar oricărui eșicher politic. Nu membri de partid pot să fie făcuți responsabili de degringolada în care s-a ajuns. Niciodată aceștia ! Doar factorii de decizie, conducătorii lor politici ! În felul acesta se va putea ajunge la o normalitate. Pe această linie de gândire, pot destăinui împrejurarea că, de relativ scurtă vreme, am dobândit doi parteneri de discuție mai mult decât agreabili. Cu unul am avut șansa să discut, în mod repetat, ochi în ochi, cum se spune, iar cu celălalt mai rar astfel și mai des prin intermediul F.B. Ambii sunt băieți cu carte și luminați la minte. Unul este profesor iar celălalt inginer, care a și slujit ceva vreme sub arme. Ei bine, ambii au convingeri nestrămutate în necesitatea mișcării de stânga în viața politică și nu numai. Foarte bine. Pentru că nu există nici o șansă apropiată ca România să redevină Regat, eu nu am ezitat să-mi declarat apetența pentru mișcarea de centru-dreapta, motivat fie și de profesia mea liberală, precizând că nu sunt membru cotizant ci doar simpatizant activ. Dar iubesc la disperare discuțiile contradictorii. Și, fără a mă considera sado-masochist, iubesc să fiu înfrânt. Cu argumente pertinente. Atunci înfrângerea aparentă se transformă în victorie. Am mai învățat ceva, bunăoară! Poate că e cazul să-mi reconsider anume păreri. Asta-i ceea ce ne lipsește, dom,le, în viața curentă ! Mai ales în Parlament! Vorbiți , domnilor, cu eleganță, cu vorbe alese, cu gesturi măsurate, cu demnitate și cu ținută potrivită. Cu ”ștaif” ! Aveți, domnilor, ”clasă” ! Convingeți preopinenții prin argumente. Apărați-vă propriile convingeri în mod diplomatic. Fiți ”gentelemeni”, dacă tot ne-am deprins să ne umplem graiul cu tot felul de barbarisme, fie ca e cazul, fie că nu e! Fiți ” fair - play”! ce...”vorba aia”! SUCCES , DECI, ÎN ALEGERI ȘI....”Fă-te mic!...fă-te mic!” celui care s-a dat mare degeaba!

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii