Treceți la conținutul principal

Festivalul Brânzei de Gulianca, de trei ani încoace, un brand la nivel naţional

 - Virgil ANDRONESCU -


De patru ani încoace se descfăşară pe islazul de la Gulianca Festivalul Brânzei de Gulianca. Evenimentul a luat fiinţă la iniţiativa directorului Revistei INFOZONE, Gabriela Popa şi se desfăşoară cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al comunei Salcia Tudor. Fiecare ediţie a fost extrem de reuşită. Cu trei ani în urmă, evenimentul a început pe data de 9 mai, tot într-o zi de sambătă, şi s-a încheiat duminica seara. Această primă manifestare a reprezentat un prim pas în promovarea unicului brand al judeţului Brăila, acesta fiind brânza de Gulianca şi urmare acestei promovări, trebuia să aducă certificarea produsului tradiţional românesc la nivel național și mai apoi internațional, ceea ce s-a şi întâmplat în anii din urmă. După primele două ediţii, Brânza de Gulianca se mândreşte nu numai cu statutul de marcă înregistrată, ci şi cu recunoaştere şi faimă la nivel naţional. Desfășurarea ulterioară a Festivalului Brânzei de Guluanca implică multă muncă din partea organizatorilor prin implicarea excepțională a Primăriei şi Consiliului Local din Salcia Tudor, a şcolii din localitate, și prin aportul de înalt nivel artistic al unor importante ansambluri folclorice din Brăila şi alte judeţe. Primitoarele gazde au avut, la toate ediţiilee, ca partener-inițiator și organizator al evenimentului  Revista de promovare urbană şi rurală Infozone, condusă de jurnalista Gabriela Popa. Jurnalista fiind moderatoare seminarului din deschiderea fiecărei ediţii dar şi prezentatoare a spectacolelor de muzică, joc şi voie bună.
Când am scris primele rânduri despre Festivalul Brânzei de Gulianca mi-am pus următoarele întrebări pe care mai apoi le-am adresat Gabrielei Popa, răspunsul fiind prompt, rapid ţi fără vreo reţinere, acesta demonstrând certitudinea că se vor produce multe ediții de aici înainte.  Şi aşa a fost. Povestea naşterii acestui festival este una simplă la prima vedere dar şi interesantă în acelaşi timp. E ceva obişnuit să mergi la piaţă în fiecare sfârşit de săptămână şi să cumperi cele de trebuinţă în bucătăria fiecărei familii... Într-o sâmbătă de noiembrie a anului trecut, am mers în ,Piaţa Mare din Brăila cu dorinţa de a cumpăra, printre altele, şi brânză. Aveam locul şi omul de la care cumpăram mereu, dar în acea zi nu l-am mai găsit şi am fost nevoită să cumpăr brânză de la o altă persoană. Pentru a avea garanţia calităţii am gustat mai întâi şi apoi, după ce am simţit că papilele gustative erau deosebit de încântate, am cumpărat... Am pus mai multe întrebări vânzătorului şi după interviu am aflat că acesta venea din satul Gulianca, comuna Salcia Tudor, judeţul Brăila. Omul, ţăran autentic, mi-a spus că această este Brânză de Gulianca, cea mai bună din judeţ, iar eu auzisem că ar fi un brand al Brăilei dar, când am ajuns acasă, am început să caut pe internet informaţii despre această brânză. Aşa am aflat de pe site-ul primăriei Salcia Tudor că brânza de Gulianca este un sortiment de brânză obţinut din lapte de oaie, dar care o diferenţiază la gust de celelalte feluri de solul sărat pe care pasc oile în satul Gulianca. Aşa a descoperit Gabriela Popa celebra brânză nepatentată oficial şi că autorităţile locale de acolo luptă să o înregistreze ca brand tradiţional naţional şi european şi aşa s-a născut ideea organizării festivalului. Ceea ce a urmat, să spunem că a fost destul de simplu deşi n-a fpst aşa deloc, A urmat o vizită la primarul comunei Salcia Tudor şi…propunerea proiectului prin care a luat naştere acest eveniment. Festivalul este unul marathon, desfăşurându-se pe parcursul a două zile, şi încă de la ediţia I-a are numai ecouri pozitive până hăt departe...
Încă de la începuturi, fiecare ediție se deschide cu un Seminar tematic- sub titulatura Branza de Gulianca- produs traditional romanesc, la care au luat parte subsecretari de stat în Ministerul Agriculturii, directorul Direcției Agricole Brăila, inspectorul școlar general al judeţului Brăila, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, reprezentanţi ai brăilei în parlamentul româniei, reprezentanți ai Asociației Crescătorilor de Ovine din Salcia Tudor, etc., cât şi primarul comunei Salcia Tudor Florin Moroiu. De fiecare dată, moderator în discuțiile ce au avut loc a fost Gabriela Popa. Temele au fost de fiecare dată altele, dar au fost strâns legate de subiectul festivalului: s-a vorbit despre faptul că foarte greu se naște un brand românesc, iar despre Brânza de Gulianca că a fost faultată în procesul de certificare chiar de oierii care o produc, în prima fază aceştia neînţelegând importanţa capitală de asociere în vederea obţinerii Certificatului şi mai apoi uşurinţa cu care îşi pot vinde produsul şi obţinerea de venituri consistente şi permanente de pe urma muncii acestora. La acest moment, când se apropie începerea celei de-a IV-a ediţii, Brânza de Gulianca este în topul preferinţei brăilenilor deoarece are un gust deosebit, ea fiind foarte aproape de a se număra printre produsele tradiționale românești recunoscute şi la nivel european.
Procesul de acreditare a fost demarat de câțiva ani, chiar dacă a cunoscut mici sincope, iar primarul comunei Salcia Tudor, Florin Moroiu recunoaşte cu mândrie că recunoaşterea oficială ca brand a fost, în cele din urmă, o importantă şi frumoasă reușită a sa cât şi a întregii comunităţi de crescători de oi din Gulianca.
Însă, va mai dura un timp până când Brânza de Gulianca va deveni un produs acreditat şi în Uniunea Europeană și că toți crescătorii de ovine din zonă vor  beneficiia din plin de această acreditare. Şi primarul Florin Moroiu face parte dintre numeroșii crescători de animale, în această zonă existând circa 30 de fermieri cu turme de câteva sute de capete. 
Şi la ediţia a IV-a, care se va desfăşura în weekend-ul viitor pe pajiştea comunei- în acelaşi loc special amenajat, după ce seminarul se va fi încheiat, se vizita o stână şi o fermă unde se va vedea pe viu cum se obţine delicioasa brânză de Gulianca.
Ca de fiecare dată, după ce se va încheia seminarul şi vizitarea fermei,  directorul revistei INFOZONE,  Gabriela Popa va urcat din nou pe scena amplasată de pe pajiște. Evenimentul odată început, se va termina seara târziu, va continua să bucure sutele de localnici dar şi spectatori sosiţi din comunele învecinate cu reprezentații folclorice de exceptie ale unor ansambluri folclorice cunoscute, iar finalul zilei va fi alocat recitalurilor unor soliști de primă mână ai muzicii populare românești.
Duminică, în satul Gulianca vor răsuna din nou acordurile muzicii populare autentice. Din programul recitalurilor ediţiilor anterioare au făcut parte nume de calibru naţional, cum ar fi: Cristian Pomohaci, Nineta Popa, Lorenna și Ansamblul Folcloric Plăieșii din Chişinău.
Formaţiile folclorice importante au fost de fiecare dată cele care au dat startul maratonului folcloric, deschiderea fiind făcută- după cum e şi firesc, de comuna gazdă prin Ansamblul Mugurii Tudorencelor.
La ediţia din 2017, în ce de a doua zi, ciobanii din Gulianca au jurizat cea mai bună brânză adusă de participanţii din celelalte judeţe, în cadrul unui concurs interactive, acesta fiind o noutate în desfăşurarea festivalului.
Brânza de Gulianca, ca marcă înregistrată, a fost sărbătorită și gustată de mulțimea spectatorilor sosiți cu mic-cu mare. Şi toate acestea ce am trăit și eu cu nespusă bucurie s-au propagat în toate colțurile patriei cât și peste hotare datorită prezenței masive și până la cel mai înalt nivel a mass-mediei care a reflectat cu mult entuziasm şi de fiecare dată evenimentul dedicat exclusiv Brânzei de Gulianca. Şi, aşa cum se cade, gazdele şi-au primit invitaţii la fiecare deschiere de ediţie cu pâine, sare și Brânză de Gulianca!
Şi în acest an, evenimentul propune publicului iubitor de cântece şi jocuri populare cunoaşterea, păstrarea, reînvierea şi promovarea valorilor tradiţionale şi a obiceiurilor pastorale specifice comunei Salcia Tudor din judeţul Brăila cât şi din comunele invitate, prin revitalizarea şi valorificarea acestora. Dar principalul scop al Festivalului rămâne acela de a promova unicul brand al judeţului Brăila: gustoasa Branză de Gulianca! Astfel, unicul brand al judeţului Brăila- Brânza de Gulianca,  va fi omagiat printr-un festival de excepţie pe teritoriul judeţului Brăila. La toate ediţiile  Festivalului Brânzei de Gulianca, gazdele şi organizatorii acestuia s-au ridicat la aşteptările publicului iubitor şi păstrător de tradiţii, obiceiuri şi folclor autentic. Evenimentul se va încheia duminică cu recitaluri ale unor solişti de top, cu un cuvânt din partea primarului Moroiu şi cu îndemnul jurnalistei Gabriela Popa- director al Revistei Infozone, de a se promova pe mai departe unicul brand al judeţului Brăila, respectiv brânza de Gulianca. Ca şi la celelalte trei ediţii, ansamblurile folclorice participante cât şi vedetele invitate vor fi răsplătite cu Diplome de Participare si Excelenta dar şi cu Trofeul Festivalului.
Vor fi din nou două zile obositoare pentru totţi cei implicaţi activ în organizarea şi desfăşurarea festivalului, zile în care publicul va trăi sentimente şi stări de graţie alături de interpreţi renumiţi, de ansambluri excepţionale, două zile-maraton în care publicul îşi va demonstra dragostea pentru folclor şi mândria pentru reuşita comunităţii!
Şi de această dată, parteneri media pentru susţinerea şi promovarea Festivalului Brânzei de Gulianca vor fi: postul de Radio Antena Satelor ziarul online
 www.news4diaspora.net , www.infest.ro , http://romaniamereuabsenta.blogspot.com , revista InfoZone.
Cu detalii şi cu programul ediţiei din acest an voi reveni cât de curând.
Ediţia a IV-a, mai 2018, se va desfăşura sub egida Anului Centenar- 100 de ani de la Marea Unire, să o întâmpinăm cum se cuvine: cu bucurie-suflet şi-n simţire!
Am fost alături- la fiecare ediţie, de jurnalista Gabriela Popa- în calitate de fotoreporter, la câteva evenimente folclorice organizate de aceasta şi am fost extrem de impresionat de amploarea şi de valoarea artistică şi organizatorică a acestora; scriu permanent în revista Infozone şi o fac cu mare drag, despre realităţile cu care se mândresc cetăţenii şi autorităţile din comunele şi satele pe unde am umblat; am văzut pe viu ce înseamnă să fii preocupat cu adevărat de soarta oamenilor care ţi-au dat votul şi am tras concluzia- în multe dintre cazuri, că omul sfinţeşte locul, iar cetăţeanul te iubeste numai dacă nu-i înşeli aşteptările de prosperitate pe care le-a avut de la tine atunci când te-a investit cu puterea de a-l conduce! Acestea toate le-am constat şi de-a lungul celor trei ediţii de până acum ale Festivalului Brânzei de Gulianca! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

LIVIU NICOLAE DRACNEA: Descălecător din Teleorman, încălecător de țară!

- Virgil ANDRONESCU -
 Cronica video a zilei de 10 august 2018, protestul diasporei.

Exod: până și îngerii din Teleorman au ales calea pribegiei. Virgil Andronescu, Nuclee aforistice


















VIDEO: Petre Crăciun și călătoria Poveștilor sale prin Țara Copiilor Fericiți din Brăila și Galați!

- Virgil ANDRONESCU -

Marți, 25 aprilie a.c., de la ora 18:00, a avut loc- la C.A.R.P. Brăila, lansarea volumului Povești din Țara Copiilor Fericiți de Petre Crăciun. Scriitorul a ajuns la Brăila, nu întâmplător, ci, invitat de redacția revistei manifest Litera13, onorând cu lansarea volumului domniei sale ședința Cenaclului Casa Speranței de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - Ana Aslan. Seara literar-muzicală Povești pentru nepoți și bunici a fost finalizată de epigramiștii cenaclului. Au participat scriitori din Brăila, oameni de cultură, jurnaliști, copii și alți iubitori de literatură pentru copii. Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Acesta fiind cel de-al doilea eveniment al zilei, primul fiind reprezentat de minunata întâlnire de la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Brăila, unde- în fața a 30 de copii instituționalizați, Petre Crăciun și-a prezentat cărțile de povești, basme și poezii pentru copii. Aceștia au ascultat cu sufletul …

M-aşteaptă piscuri...

- Valeriu Ion GAGIULESCU -



E-o iarnă grea în viaţa mea
Of, Doamne....
Şi mă frământ şi mă întreb :
Vor mai fi alte ?
Sunt întrebări, sunt încercări....
M-aşteaptă piscuri...
Le voi urca, de voi putea,
Fără de riscuri ?
Dar voi trăi, cum Vei voi
Tu, Doamne ...
Căci voi răzbi, cât pot iubi.
Dă Doamne !
Şi voi plăti.... voi răsplăti
Ştii, Doamne,
Cu preţ curat, cu duh curat,
Cu viaţa mea !

Zilele Municipiului Braila: Târgul anticarilor și buchiniștilor, Expoziții de carte

PROGRAM DETALIAT 


JOI - 09.08.2018
Str. M. Eminescu
Târgul anticarilor și buchiniștilor, Expoziții de carte
Parc Monument
18.00 - Spectacol de dansuri rusești susținut de Ansamblul ”Dobrogeanca”, Sulina – Tulcea
19.00 - Spectacol de dansuri elene susținut de Ansamblul ”Pandora Junior”, coordonator Constantin Haraga

Faleza Dunării
19.00 - Festival Concurs de folclor ”Lină Chiralină”
VINERI - 10.08.2018
Brăila Mall
18.30 - Spectacol de teatru pentru copii ”Prințul și vrăjitoarea” - Asociația ”Teatrul pentru toți” - Pitești
19.30 - Spectacol folcloric Ansamblul ”Mugurașii Oltului”
Carrefour Brăila

19.30 - Spectacol folcloric susținut de Ansamblul ”Rapsodia” Ploiești - Prahova
Parada Portului Popular
18.00 - Liceul ”Edmond Nicolau” – Bariera Călărașilor – Calea Călărașilor – Piața Independenței – Faleza Dunării
Parc Monument
18.00 - Spectacol de teatru pentru copii ”Cei trei purceluși” – Teatrul de Păpuși Brăila şi picturi pe faţă - Liceul de Arte ”H. Darclee”

19.15 - Spectacol de muzica p…

EVENIMENT: Sărbătoatea satului – Zilele Mircenilor

- Virgil ANDRONESCU -


Iubitorii tradițiilor și muzicii populare sunt invitați, în zilele de 18 ți 19 august a.c., în Parcul Central al comunei Mircea Vodă din județul Brăila, să participe la Sărbătoatea satului – Zilele Mircenilor. Evenimentul este susținut și organizat de Primăria și Consiliul Local și se realizează sub marca- deja consacrată a revistei InfoZone, revistă al carei director este jurnalista Gabriela Popa care și prezintă spectacolul. Pe parcursul zilei de sâmbătă veți asista la un adevărat maraton de cântec, joc și voie bună, dar și la recitaluri susținute de artiștii: Claudia GHIȚULESCU, Nicu MÂȚĂ, Dora UNGUREANU și HEVITO. Recitalurile vor începe și în ziua de duminică de la aceeași oră 19.00 și îi vor avea ca protagoniști pe următorii interpreți: Ion SURUCEANU, Valentin SANFIRA, Ana Maria BOTEZATU și formația POTENȚIAL. Ambele zile de Șezătoare- Datini, joc și voie bună, se află la cea de-a VI-a ediție și vor începe de la ora 16.00 cu spectacolul folcloric. Evenimentu…