sâmbătă, aprilie 28, 2018

În acest an ediția de vară a mult-așteptatului Club de Vacanță


Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează și în acest an ediția de vară a mult-așteptatului Club de Vacanță, în perioada 2 iulie – 10 august.
 Anul 2018 vine cu o nouă ediție a Clubului de Vacanță, cea de-a IV-a, și cu noi provocări pentru cei mai mici utilizatori ai Bibliotecii. Urmare a succesului de anul trecut, am mărit numărul atelierelor sportive, ajungând la 11, față de 7 în 2017 și am introdus ateliere de karaoke, limba engleză prin povești, limba spaniolă, micul arhitect (modelaj în lut). O veste bună avem și pentru copiii îndrăgostiți de activități în aer liber: se păstrează atelierul Hoinărind prin Brăila și se întorc partenerii noștri de la Cercetașii României - Scout Local Brăila, cu Vacanța în ecobază. Există și multe alte suprize, dar le lăsăm utilizatorilor bucuria de a descoperi propunerile noastre. În total avem peste 50 de ateliere și peste 50 de voluntari implicați. Le mulțumesc tuturor partenerilor implicați pentru gestul nobil de a oferi din timpul liber copiilor brăileni precum și colegilor bibliotecari. Fără această echipă, Clubul de Vacanță nu ar fi existat.” - declară dr. Eduard Claudiu BRĂILEANU, șef serviciu Relații cu Publicul.
Reamintim că accesul la activitățile clubului se face pe baza permisului de bibliotecă. Înscrierile la Clubul de vacanță se fac începând de miercuri, 2 mai, la Sala de Lectură, et. 1, la sediul Bibliotecii din P-ța Poligon, nr.4. Anul acesta la înscrierea copilului se va completa un ACORD DE FOTOGRAFIERE semnat de părinți/bunici.
Atelierele Clubului pot fi văzute la adresa: http://www.bjbraila.ro/bjpi3/eveniment/start-inscrieri-la-clubul-de-vacanta/

Laura Caplea
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Concertul de poveste "Noapte de Craciun"

Filarmonica "Lyra-George Cavadia" Braila va invita Miercuri 19 decembrie 2018, cu incepere de la ora 18:00, in Sala de Concer...