Treceți la conținutul principal

Lansarea cărții “Soldatul între nuia și glonț. Pedepse aplicabile militarilor în armate moderne și postmoderne”, autor Dănel Cristinel Sarău



Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila vă invită marți, 23 ianuarie 2018, ora 17.00, la lansarea cărții “Soldatul între nuia și glonț. Pedepse aplicabile militarilor în armate moderne și postmoderne”, autor Dănel Cristinel Sarău.
Prezintă: prof. univ. dr. Eugen Bădălan și Viorel Vasile, judecător.
Moderează: Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă.
Cartea a apărut în București, 2017, la Editura Centrului tehnic - editorial al armatei și prezintă o privire istorică asupra evoluției sistemului sancționar militar modern în contextul normativelor interne și internaționale actuale. Lucrarea se adresează juriștilor și militarilor, precum și publicului larg interesat de istoria militară a României. În descrierea de pe coperta volumului prof. univ. dr. Eugen Bădălan afirmă că lucrarea „este izvorâtă din pasiunea autorului pentru istorie și cele două profesii pe care le-a îmbrățișat succesiv: una fiind slujirea unui drapel și cealaltă aflându-se sub semnul balanței. Pornind din colbul arhivelor și oprindu-se cu analiza la ultimele reglementări ale domeniului, cartea poate constitui un bun instrument de lucru pentru educația juridică a militarilor, precum și o interesantă lectură pentru orice cititor. ”.
Evenimentul are loc la sala “Fănuș Neagu”, et.3, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr.4. 

Vă așteptăm!

Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

VIDEO: Petre Crăciun și călătoria Poveștilor sale prin Țara Copiilor Fericiți din Brăila și Galați!

- Virgil ANDRONESCU -

Marți, 25 aprilie a.c., de la ora 18:00, a avut loc- la C.A.R.P. Brăila, lansarea volumului Povești din Țara Copiilor Fericiți de Petre Crăciun. Scriitorul a ajuns la Brăila, nu întâmplător, ci, invitat de redacția revistei manifest Litera13, onorând cu lansarea volumului domniei sale ședința Cenaclului Casa Speranței de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - Ana Aslan. Seara literar-muzicală Povești pentru nepoți și bunici a fost finalizată de epigramiștii cenaclului. Au participat scriitori din Brăila, oameni de cultură, jurnaliști, copii și alți iubitori de literatură pentru copii. Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Acesta fiind cel de-al doilea eveniment al zilei, primul fiind reprezentat de minunata întâlnire de la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Brăila, unde- în fața a 30 de copii instituționalizați, Petre Crăciun și-a prezentat cărțile de povești, basme și poezii pentru copii. Aceștia au ascultat cu sufletul …

CONFERINTA DE PRESA LA MUZEUL BRAILEI CAROL I

Trupa de teatru pentru seniori „AMBIȚIOȘII” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila

Trupa de teatru pentru seniori „AMBIȚIOȘII” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila va susține vineri, 29 iunie 2018, de la ora 11.00,  spectacolul „O lume nebună, nebună!”.  Seniorii vor juca în scenetele umoristice: „Maimuța” de Mihai Maximilian, „Clientul nostru, stăpânul nostru” de Robert Coravu și „Pompe funebre” (anonim).  Spectacolul se va desfășura la Căminul de Persoane Vârstnice din Focșani, evenimentul fiind organizat împreună cu Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea.
Din distribuție fac parte: Ileana Bălănescu, Dobrița Cârlan, Nicu Matei, Mariana Munteanu, Viorica Novac, Mariana Toma, Jenica  Mircioiu. Regia: Eduard Claudiu Brăileanu, coordonatorul trupei AMBIȚIOȘII. Vă amintim că trupa de seniori „AMBIȚIOȘII” funcţionează în cadrul bibliotecii din anul anul 2010, susţinând numeroase spectacole în ţară și participând la festivaluri de teatru pentru amatori.
Laura Caplea Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Valeriu I. Găgiulescu: lansarea volumului Amurg o manifestare de suflet cu o încărcătură emoțională puternică

- Virgil ANDRONESCU -




Data de 12 septembrie 2017 reprezintă o zi importantă din viața scriitorului Valeriu Ion Găgiulescu. Acesta și-a lansat la Brăila, în orașul său de baștină, volumul Amurg. Această carte a fost publicată la Editura InfoEst, romanul fiind lansat pentru prima dată în anul 2008 tot la Brăila, această primă ediție fiind publicată la Editura Opinia.


Desfășurarea evenimentului s-a petrecut la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Ana Aslan, Palatul C.A.R.P. de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 8-10, într-o atmosferă prietenească.




Duminica, 24 Iunie, flashmob la Braila

Cateva zeci de tineri de la Palatul Copiilor din Braila participa, duminica, 24 Iunie, la un flashmob.
Îmbrăcaţi în ii, tinerii vor îmbina folclorul cu dansul modern, marcând 100 de ani de la Marea Unire, într-un eveniment organizat în cadrul Festivalului Internațional al Muzicilor Militare și de Ziua Naționala a iei.
Flashmob-ul va fi organizat, duminica, de la ora 10.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, inițiatorul evenimentului fiind cunoscutul coregraf de muzica populară, Marius Epure Sandrino.
Dansul va fi susținut de Ansamblurile „Mugurașul”, „Garofița”, Râmnicelu, Viziru ale Palatului Copiilor Brăila, în parteneriat cu Primaria municipiului Braila, Casa de Cultură și Cercul Militar Brăila.
C.  CHIRIAC Director Executiv Directia Cultura, Invatamant, Sport si Turism Primaria Municipiului Braila