sâmbătă, martie 18, 2017

Un gand pentru cel care a fost Costel DANCIU!

- Virgil ANDRONESCU -


Cu profund regret, anunt prietenii comuni ca in aceasta dimineata a plecat la Dumnezeu cel care mi-a fost prieten foarte bun, un sfatuitor ca un parinte si un bun colaborator al blogului meu, inginerul Costel Danciu. Dumnezeu sa-l ierte pe cel care a fost fondatorul si presedintele Organizatiei Non Profit ,,Alianta Braila 2007", alianta prin care- alaturi de alti membrii si colaboratori, a militat pentru o Societate Civila braileana puternica prin unificarea tuturor organizatiilor pentru drepturi civile din Braila. Costel Danciu, un om cu suflet mare si bun, un om cu caracter si tinuta, un om respectuos si respectat, un luptator pana in ultima clipa a vietii sale pentru redevenirea Brailei la ceea ce a fost candva. Un om care a iubit Braila, care a iubit Romania si pe toti concitadinii si concetatenii acestuia. SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI si DUMNEZEU SA-L IERTE!

Corpul neinsufletit este depus la capela Catedralei din Bariera. Inhumarea va avea loc luni, 20.03.2017, ora 11:00 la Cimitirul Radu Negru - Nou.

vineri, martie 17, 2017

Lansarea volumelor Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel și Adevărul, mai frumos decât legenda, autor actorul Ion Dichiseanu



Vineri, 24 martie, la ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila – Sala de lectură (P-ța Poligon nr. 4), va avea loc o întâlnire cu celebrul și îndrăgitul actor Ion Dichiseanu, cu prilejul lansării volumelor Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel și Adevărul, mai frumos decât legenda, ambele apărute la Editura Polirom.
Invitat: Viorel Coman
Moderator: Claudiu Brăileanu
Un eveniment organizat de Editura Polirom, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila și Consiliul Județean Brăila.
Adevărul, mai frumos decât legenda
După mai bine de patru decenii petrecute pe scena teatrului şi pe platourile de filmare, Ion Dichiseanu îşi spune povestea vieţii. După copilăria petrecută la Adjud alături de cei opt fraţi, urmează anii grei de război, când familia ajunge într-un lagăr din Austria. La întoarcerea în ţară, Ion se înscrie, la sugestia tatălui său, la Politehnică, dar îşi dă repede seama că adevărata lui vocaţie este actoria şi dă examen la IATC. Aşa începe o carieră care îi va aduce celebritatea. Ion Dichiseanu ne delectează cu anecdote de pe platourile de filmare la Bătălia pentru Roma, Dincolo de barieră, Toate pînzele sus!, din călătoriile sale prin lume şi de la întâlnirile cu vedete precum Jean-Paul Belmondo, Yves Montand, Omar Sharif sau Ursula Andress.
Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel
La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire.
Ea rămâne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Când primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…
Ion Dichiseanu (n. 1933), bine-cunoscut actor de teatru şi cinema, a făcut roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995). De acelaşi autor la Editura Polirom: Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel (2016).

Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Urmărit naţional, depistat de poliţişti



În această dimineaţă, la ora 5:15, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila l-au depistat, în holul caselor de bilete din Staţia CF Brăila, pe un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din satul Unirea, care figura ca fiind urmărit la nivel naţional, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei, din data de 06 februarie a.c., pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

·                     

Identificaţi de poliţişti şi cercetaţi penal

Urmare la buletinul din data de 16 martie a.c., privindu-l pe tânărul, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Mureş, bănuit de furtul a 5 telefoane mobile, ce a fost reţinut şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, precizăm faptul că în cursul zilei de ieri, acesta a fost prezentat Judecătoriei Brăila, care a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile, din data de 14.03.2017, cu măsura arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile.
Întrucât tânărul a formulat contestaţie, acesta a fost pus în libertate la expirarea ordonanţei de reţinere, urmând a se prezenta pentru soluţionarea contestaţiei.

·                     

În urma cercetărilor efectuate, la data de 16 martie a.c.. poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Unirea, împreună cu cei din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila, i-au identificat pe trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani, toţi din localitatea Valea Cînepii, bănuiţi că, în perioada 16 – 25 ianuarie a.c., ar fi tăiat şi sustras trei trunchiuri de arbori, esenţă plop, de pe acostamentul DN 21, de la intrarea în localitatea de domiciliu.
Pe numele celor trei a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
      
·                     

          În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un brăilean, în vârstă de 35 de ani, bănuit că, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2016, pe fondul unor discuţii anterioare, purtate în contradictoriu cu un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Brăila, i-ar fi zgâriat acestuia vopseaua autoturismului, ce se afla parcat pe o stradă din municipiu, distrugându-i caroseria.
          Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru distrugere.

·                     

          La data de 16 martie, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un minor, în vârstă de 15 de ani, bănuit că, la data de 11.08.2016, ar fi sustras din incinta unui birou notarial, din municipiu, două portofele, ce conţineau documente şi suma totală de 1.000 de lei.
          În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.
           
·                     

Cercetaţi penal pentru că transportau peşte fără documente

          Ieri dimineaţă, în intervalul orar 7:00-9:00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Galbenu au efectuat o acţiune pe linia prevenirii faptelor privind braconajul piscicol.
          Cu această ocazie i-au identificat, pe DJ 203, în localitatea Galbenu, pe doi bărbaţi, cu vârste de 33 şi 41 de ani, ambii din satul Drogu, comuna Galbenu, în timp ce transportau, cu autoturismul, peşte, specia caras, fără a deţine documente de provenienţă.
          În urma cântăririi, a rezultat cantitatea de 59 de kg de peşte, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru deţinerea/transportul/comercializarea fără documente a peştelui, icrelor, produselor din peşte, conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

·                     

Cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier

La data de 17 martie a.c., ora 1:20, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic, pe strada Comuna din Paris, pe brăilean, în vârstă de 38 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au procedat la testarea şoferului cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,88 mg/l în aerul expirat, şi l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

·                     



Azi-noapte, la ora 11:40, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunală Şuţeşti l-au depistat în trafic, pe DN 22, în afara localităţii Şuţeşti, pe un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din satul Mihail Kogălniceanu, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat şi fără permis de conducere.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

·                     

Poliţiştii acţionează pentru siguranţa rutieră

          În ziua de 16 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 122 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 15.675 de lei, au ridicat în vederea suspendării 1 permis de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

·                     

Acţiuni ale poliţiştilor brăileni

În cursul zilei de 116 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, Poliţiei Oraşului Însurăţei şi Poliţiei Oraşului Ianca au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilegal şi a încălcării regulilor de circulaţie rutieră.
Au fost verificate 4 societăţi comerciale, legitimate 44 de persoane, dintre care 9 controlate corporal sumar, şi oprite în trafic 36 de autovehicule.
De asemenea, au fost constatate 29 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 7.440 de lei, dintre care 18 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 1 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Exemplu: Ieri, 16 martie, la ora 17:00, poliţişti din cadrul Secţiei 5 de Poliției Rurală Viziru l-au depistat în trafic, pe DE 584, pe un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din judeţul Ialomiţa, în timp ce transporta, cu autoturismul, deşeuri feroase fără a deţine documente legale de proveniență a acestora.
Cel în cauză a fost sanctionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cantitatea de 1.300 de kg deşeuri, a fost ridicată în vederea confiscării.

joi, martie 16, 2017

Lansări ale volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți” de Petre Craciun

- Virgil ANDRONESCU -



              Imediat, după data de 1 aprilie, scriitorul de literature pentru copii Petre Craciun- premiat de doua ori al Uniunii Scriitorilor din Romania, începe un ciclul de lansări pentru volumul domniei sale ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”, volumul a aparut anul acesta la Ed. Zorio si este ilustrat de Anca Smarandache. 
Doritorii in a găzdui o lansare a volumului ( la o bibliotecă sau la o școală ), sunt rugati să lase un mesaj privat cu intenția dumnealor și cu un număr de telefon pentru a fi contactați de un reprezentant al editurii.
Vă mulțumim
Editura Zorio
http://www.literaturacopii.ro/stire-editura-zorio
sau
https://www.facebook.com/petre.craciun.92?fref=ts

Amintiri despre țara voastră. Schimbarea.

    - Dan HASDEAN -
- Atena, 10 Martie, 2017 -



                Un jurnalist basarabean, într-un articol online (în care readuce pe tapet confuzia în care trăiesc majoritatea moldovenilor), spune la un moment dat că între semenii lui există o „frică de schimbare”. O frică specifică lor, moldovenilor basarabeni.
            Stai liniștit, domnule Alexei Tighineanu, nu vă panicați dragi moldoveni, nu este frica de schimbare o caracteristică  de-a voastră și nici nu s-a inventat la Chișinău. Ba chiar cred că ar trebui să plătiți drept de autor pentru ea. Frica de schimbare e concepută și elaborată la vest de Prut. Altfel cum să ne explicăm conservatorismul extraordinar din fosta țara a noastră, în prezent a celor care au confiscat-o? Să ți se pună pe masă toate piesele unui unui autovehicul ultramodern, cu performanțe nebănuite, și la asamblare ție să-ți iasă un car cu roți de lemn. Și acela în trei roți. Un fel de,  „Și mie tot un tanc mi-a ieșit, dar l-am luat la pilă.”. Numai noi românii putem fi în stare de asta. Nu-i așa stimabililor aleși și dragi guvernanți?
            Ați reușit să faceți din țara noastră o casă construită duminica și din neamul ei un popor de timorați. Le este frică să schimbe și broasca de la ușă, ca nu cumva pentru cea nouă să mai aibă cineva o cheie. Preferă să lase ușa întredeschisă și să nedoarmă păzind-o. Cu toate acestea, copiii, în scurtele ațipiri, se strecoară afară și fug cât văd cu ochii.
            Ați contaminat kilul de zahăr și găleata de plastic cu un virus năprasnic încât beneficiarii lor să creadă că dacă nu vor ține pașii de dans în ritm de kazacioc, nu le vor mai avea nici pe acelea.
            Ați introdus în subconștientul bietului năpăstuit, cu siringi invizibile, seruri psihotrope, încât pleacă de acasă să cumpere mâncare pentru copii, repetând, „Biscuiți, biscuiți...”, iar când ajung la magazin cer, „Un pachet ...de rachiu.”. Schimbarea pentru ei e... țînțarii sătui cu cei flămânzi. Sunt sigur că ați angajat cei mai tari psihologi din lume făcând din adepții voștri cei mai loiali votanți. Văd ce faceți, sunt convinși că faceți rău, pornesc hotărâți de acasă, dar în cabina de vot tot rachiu cer.
            Aștept clipa când nu veți avea somn din cauza coșmarurilor și veți cere singuri schimbarea. Așa-i că am mult și bine de așteptat?
            Și încă ceva. Știe cineva de ce spre rău ne schimbăm cu atâta repeziciune?

Lansarea cărților „Viața în doi” și „Stropi de rouă”, semnate de Sibiana Mirela Antoche



Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila organizează marți, 21 martie 2017, ora 17.00, lansarea cărților „Viața în doi” și „Stropi de rouă”, semnate de Sibiana Mirela Antoche. Volumele de poezii sunt prezentate de prof. Jenică Chiriac și jurnalistul Virgil Matei, iar evenimentul este moderat de Valentina Chiriac, șef birou în cadrul Bibliotecii. Dubla lansare de carte va fi presărată cu momente artistice de muzică folk susținute de profesorul Florin Lazăr și de elevul Teodor Gabriel Șcheaua.
Aflată la debut, brăileanca Sibiana Mirela Antoche, de profesie laborant chimist, a scris poezie încă din adolescență, dar începând cu anul 2015 a considerat că trăirile și gândurile așternute pe hârtie de-a lungul timpului merită să fie prezentate publicului. Evenimentul are loc la sala „Fănuș Neagu”, et.3. 

Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

Eveniment: „Diferiți, dar la fel!” de Ziua Mondiala a Asistentei Sociale



                    Biblioteca Județeană „Panait Istrati” găzduiește luni, 20 martie 2017, ora 13.00, evenimentul „Diferiți, dar la fel!”, organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali – Sucursala Teritorială Brăila în colaborare cu Centrul de Detenție Brăila-Tichilești. Ziua Mondială a Asistenței Sociale se sărbătorește anual pe 21 martie, prilej cu care asistenții sociali vor promova sustenabilitatea dezvoltării comunității și a mediului. Organizatorii își propun să sensibilizeze specialiștii din domeniul asistenței sociale privind combaterea discriminării și efectelor acesteia.

Campaniile desfășurate în cadrul Zilelor Asistenţei Sociale readuc în atenţie faptul că asistenții sociali sunt persoane care aduc plus-valoare societăţii, munca acestora având o importanţă socială în restabilirea echilibrului la nivelul societăţii.

Laura Caplea
Purtător de cuvânt
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila

LABORATOR BRĂILA – ABORDĂRI ALTERNATIVE ALE PERIFERIILOR URBANE ÎN CADRUL UNUI ORAȘ CU CREȘTEREA STAGNATĂ (B-LAB)



DEZBATERE │ LANSARE DE CARTE

      Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, prin Facultatea de Urbanism (www.uauim.ro), în parteneriat cu Bergen School of Architecture (www.bas.org), cu sprijinul Primăriei Brăila, Consiliului Județean Brăila și cel al Muzeului Brăilei „Carol I”, organizează o dezbatere prin care se dorește formularea unor concluzii cu privire la rezultatele proiectului B-LAB alături de diferiți actori implicați în proiect de-a lungul perioadei de implementare. Această discuție este prilejuită de expoziția ce prezintă într-o formă sintetică rezultatele workshop-urilor îndrumate de UAUIM și BAS, desfășurate la Brăila în perioada aprilie 2015 - iunie 2016, prin cele două secțiuni: „Locul acesta este chiar bun. Brăila - 10 abordări arhitecturale” și „LABORATOR BRĂILA: explorări urbane, tactici, acțiuni”.
Întâlnirea se dorește a fi un pretext la dialog între inițiatorii şi colaboratorii proiectului și comunitatea locală, un schimb de idei asupra diferitelor viziuni abordate în cadrul proiectelor studențești și al workshop-urilor realizate. Totodată, întâlnirea va fi un prilej pentru a prezenta publicului unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului: cartea în două volume care detaliază experiențele arhitecturale, urbanistice și cultural-sociale avute în Brăila.
Evenimentul va avea loc duminică, 19 martie 2017, ora 15, la Galeria „Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei „Carol I”. Vă așteptăm cu drag!

Echipa B-LAB

Diana Cosarca
Muzeul Brailei „Carol I”
Serviciul Relatii Publice
Piata Traian nr.3

Identificaţi şi cercetaţi penal pentru furt



La data de 15 martie a.c., ora 11:15, Poliţia oraşului Ianca a fost sesizată telefonic de către o localnică, în vârstă de 41 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui birou notarial din Ianca, un tânăr necunoscut i-a sustras telefonul mobil.
În urma căutărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat, în zona staţiei C.F.R. din oraş, pe un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Mureş, care avea asupra sa telefonul sustras.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că este vorba despre aceeaşi persoană care, la data de 13 martie a.c., a fost reţinută pentru furtul a patru telefoane mobile, din municipiu, fapte pentru care a fost instituită împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Ieri, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă.
A fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
      
·                     

La data de 15 martie, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pe un tânăr de 18 ani, din comuna Gemenele, bănuit că, în zilele de 23 şi 28 februarie a.c., ar fi pătruns în incinta unui magazin din Brăila şi, profitând de neatenţia personalului de serviciu, ar fi sustras două telefoane mobile de pe standul de prezentare, pe care ulterior    le-ar fi amanetat la o societate de profil din municipiu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt.

·                     

Cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier

Ieri, la ora 13:20, poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale Jirlău şi Galbenu l-au depistat în trafic, pe raza comunei Jirlău, pe un localnic, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul fără a avea permis de conducere.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

·                     

La data de 13 martie, ora 14:00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tractor, ce se deplasa pe DJ 202B, pe raza localităţii Gemenele, a agăţat firele de telefonie, pe o distanţă de 200 de metri, provocând avarierea acestora şi a 3 stâlpi de susţinere. 
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat, ieri, pe conducătorul vehiculului, în vârstă de 59 de ani, din satul Ariciu, comuna Salcia Tudor, bănuit de comiterea faptei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că tractorul în cauză nu este înregistrat în circulaţie, iar bărbatul nu deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de distrugere, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

·                     

Poliţiştii acţionează pentru siguranţa rutieră

          În ziua de 15 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 155 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 25.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

·                     

Acţiuni ale poliţiştilor brăileni

În cursul zilei de 15 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroului Rutier au acţionat, în municipiu, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilegal şi a încălcării regulilor de circulaţie rutieră.
Au fost legitimate 130 de persoane şi oprite în trafic 123 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 30 de conducători auto.
De asemenea, au fost constatate 39 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 7.965 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

miercuri, martie 15, 2017

Campionatul European de Box U22 gazduit de municipiul Brăila, o mare onoare!

- Virgil ANDRONESCU -

A inceput Campionatul European de Box U22 gazduit de municipiul Brăila. Acesta se va desfasura la Sala Polivalentă Danubius in zilele 14 - 21 martie a.c. La aceasta editie a CE de Box sunt prezenti 246 sportivi- din 31 de tari, din categoria de varsta de sub 22 de ani. Pentru ca editia braileana a CE de Box sa se desfasoare la cel mai inalt nivel organizatoric, alaturi toti cei aflati de la inceput in aceasta onorabila actiune, s-au alaturat Primaria Braila- primar Marian Viorel Dragomir, Consiliul Judetean Braila- Iulian Francisk Chiriac presedinte, aceste institutii avand un aport important in sprijinirea organizatorica asumata in mare parte de Ministerul Sportului dar si de Oamenii de Afaceri din Braila.
 Aici puteti urmari intreaga desfasurare a Campionatului European de Box U22 de la Braila: https://www.facebook.com/CSMBrailaOficial  .

Cetățenii comunei Bordei Verde au adus un frumos omagiu femeii prin organizarea spectacolului folcloric ,,De ziua ta, mămico!"

- Virgil ANDRONESCU -

Avizierul Primariei Bordei Verde din Braila

          

          

          

          

          

Căminul Cultural din comuna Bordei Verde din județul Brăila, a găzduit în ziua de 11 martie a.c. spectacolul folcloric De ziua ta, mămico!



Organizatori ai evenimentului de sâmbătă: Primăria, Consiliul Local, Căminul Cultural și revista regională de informare urbană și rurală InfoZone, revistă al cărei director este jurnalista Gabriela Popa. 





               Evenimentul a fost deschis de primarul Dumitru Rotaru de la Bordei Verde, acesta primind și o bine-meritată Diplomă de Excelență pentru excepționala organizare. 








Și de această dată, Gabriela Popa a fost prezentatoarea spectacolului la care și-au dat concursul următoarele ansambluri: Spicul junior din Siliștea de Brăila, Grâușor și Ștefan Lăutarul, sosite din comuna Unirea, județul Brăila și Ansamblul Folcloric Grâușorul reprezentând comuna Gura Ialomiței din județul Ialomița. Finalul spectacolului a adus publicului- care a umplut Căminul Cultural, un recital de suflet dăruit de artiștii Mărioara și Viorel Radu. Toți participanții la acest Eveniment- extreme de emoționant prin semnificația sa, au primit Diplome iar doamnele și domnișoarele au primit flori din partea primarului Rotaru. Acesta a fost primul Eveniment al anului- organizat de Gabriela Popa prin InfoZone, iar cel de-al II-lea eveniment din 2017 va avea loc în Comuna Siliștea din Brăila pe data de 18 martie 2017, începând cu ora 13:00.

La Buzau, cu ocazia Zilei Internationale a Poeziei, Gina Zaharia lanseaza doua volume de poezii


Semantica veșnicei lumini

- Virgil ANDRONESCU -

Citind volumul de poezii Semantica luminii am descoperit în paginile sale filonul luminii divine care străbate și susține întreaga construcție lirică- prin împletirea cu nelumina umbrelor, din care tresar sclipiri de timp poetic cu reflexe de diamante. Toate acestea viețuind dincolo de cotidianul în care viața trebuie dată mai încet prin rotireea butonului vieții. Iubirea, tristețea, bucuria, albul și negrul, culorile stridente ori palide, alcătuiesc- prin hașurări, sublinieri și valorații, sensurile luminii dumnezeiești. Cartea a fost publicată la Editura Ex Ponto în anul 2016, aceasta fiind structurată în patru capitole: tainița de lumină alcătuit dintr-un număr de 13 poezii; vremea mieilor- cu 14 poezii; litanii verzi având în componența sa 14 poezii și cumințenia omului cuprinzând 13 poezii. Prefața volumului este semnată de profesor doctor Anastasia Dumitru.

Coperta și ilustrațiile aparțin artistului Constantin Grigoruță. Încă de la prima lecturare m-au bucurat poeziile citite și acest fapt m-a convins să mă aplec asupra volumului, cu gândul cititorului ce se caută pe sine în alte lumi, m-a mai bucurat găsirea unui lirism de profunzime și lipsa stilului textualist atât de prețios în poezia actuală! Revărsate din Tainiță de lumină- în cele patru zări ale lumii, sentimentele poetei Mihaela Meravei se descompun într-o agonică luptă dintre păcat și neprihănire, o luptă careia i se lasă roabă însăși autoarea. Poeta devine roaba întrebării veșniciei: ce-ar fi-ntunericul fără de lumină/dar fără-întunecime/ea cine ar deveni/ ( ? ) Dacă Lucian Blaga caută Lumina ( căutându-l de fapt pe Dumnezeu ) până în străfundurile pământului CITITI INTREG ARTICOLUL AICI: http://www.litera13.ro/2017/03/semantica-vesnicei-lumini.html#more

Identificaţi şi cercetaţi penal pentru furt



La data de 14 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale  l-au identificat pe un brăilean, în vârstă de 18 ani, bănuit că, în noaptea de 15 spre 16.12.2016, i-ar fi furat telefonul mobil unui tânăr din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, în timp ce se aflau la o petrecere, organizată într-o locuinţă din municipiu.
Prejudiciul, în valoare de 800 de lei, a fost recuperat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru furt.

·                     

Ieri, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Râmnicelu l-au identificat pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Râmnicelu, bănuit că, în noaptea de 11 spre 12 martie a.c., ar fi pătruns în curtea unei localnice, în vârstă de 66 de ani, şi i-ar fi sustras patru găini şi doi salcâmi, în valoare de 250 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. 

·                     

Cercetaţi pentru infracţiuni la regimul rutier

La data de 14 martie, ora 18:00, poliţişti din cadrul Secției 5 de Poliţie Rurală Viziru l-au oprit în trafic, pe raza comunei Viziru, pe un localnic, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un moped neînmatriculat şi fără permis de conducere.
Poliţiştii i-au întocmit acestuia dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.

·                     

Azi-noapte, la ora 02:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat pe un brăilean, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 22 B, având numerele de înmatriculare suspendate din circulaţie din data de 21 februarie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

·                     

Poliţiştii acţionează pentru siguranţa rutieră

          În ziua de 14 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 183 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 37.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 4 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
·                     

Acţiuni ale poliţiştilor brăileni

În cursul zilei de 14 martie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, de la Poliţia Oraşului Făurei şi Poliţia Oraşului Însurăţei au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor de comerţ ilegal şi a încălcării regulilor de circulaţie rutieră.
Au fost legitimate 124 de persoane, dintre care 8 controlate corporal sumar, verificate 15 societăţi comerciale şi oprite în trafic 109 autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 6 conducători auto.
De asemenea, au fost constatate 3 infracţiuni, la regimul rutier, şi 62 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 21.000 de lei.
Dintre amenzile aplicate, 51 au fost pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 6 conform Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 3 la alte acte normative.
          Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere, retras 2 certificate de înmatriculare, şi au confiscat cantitatea de 115 kg deşeuri feroase şi produse alimentare.
*Exemplu:  La data de 14 martie, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunal Măxineni l-au depistat în trafic, pe raza localităţii Corbu-Nou, pe un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta, cu o autoutilitară, deşeuri feroase.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că şoferul nu deţinea documente de provenienţă pentru marfa transportată, fiind sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar cantitatea de 115 kg de fier a fost ridicată în vederea confiscării.

Litera13 s-a intalnit la Biblioteca Judeteana V. A. Urechia din Galati cu romancierul Stelian Tanase

- Virgil ANDRONESCU - Vineri, 15 noiembrie 2018, ora 17.00, a avut loc la Biblioteca Județeană V.A. Urechia din Galati lansarea cărții „...