PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE COMITEREA INFRACŢIUNII DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ



Polițiștii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 4 percheziții la persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată. Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

La data de 10 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au efectuat percheziţii la domiciliile a patru persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, din comuna Chişcani.

Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal, în care cei patru tineri sunt bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 24 iulie a.c, în jurul orei 00:30, aceştia ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în incinta unei societăţi din municipiu, şi prin ameninţarea şi imobilizarea agentului de pază, ar fi sutras mai multe componente ale unor instalaţii electrice dezafectate.

Au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat în cauză, cele patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar astăzi au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, faţă de aceştia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La acţiunile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Brăila şi jandarmi.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor în cauză.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Galeria de Artă a Centrului de Creație Brăila a găzduit vernisajul expoziției Balcic- iunie 2017

Etapa județeană a Olimpiadei Naționale ,,Universul cunoașterii prin lectură”

Comuna Siliştea de Brăila şi-a bucurat astăzi copiii!