Treceți la conținutul principal

Balada de Duminică, 13 august, 2017

- Nicolae Grigore MĂRĂȘANU -

Vodă, cucerit de farmecul Călţunei (fragment din Balada Călţunei sau de ce a incendiat Ştefan Vodă, Brăila)

Vodă vede
şi nu crede!

Stors poate în piua vremii
ochiul din tărie pierde?
Ci s-aprinde pana verde,
junghi,
la cuşma de samură.
I-a-nflorit pohta pe gură
râmnind la vlaha maură.
Şi îi cere murgului
să ia chipul vântului,
să-l sară peste Siret,
să dea de anahoret,
să-l întrebe,
să-i destaine
de-i semn,
mitosem,
ori taină
focul cuibărit sub haină,
de-l împinge în răscoale
şi-i dă parcă rotocoale
ca lupii la vânătoare?
Şi cum zboară,
cum aleargă,
vrea în vreme
mal să spargă.
Nu în noapte,
că-i devreme
şi de noapte se cam teme
că stau vâlvele la pândă.
S-ar vrea vârf,
gură de undă
să muşte din mal,
să-l scurme.
Că unda nu lasă urme
în galop de negre spume
peste lumile postume.
Ci urgii,
să le-ncunune;
suspin,
lacrimă de doică!
Unda-i plânsul mării-n scoică,
în sidefuri
şi-n ghioace.
Numa-ncolo,
nu încoace
poartă valul ei de foc.
Şi parcă ne dăm de-a dura
într-un mare poloboc
fără fund,
fără capace,
prin crânguri de poloboace.
Şi vuietul nu mai tace!
Ci lui Vodă tot nu-i place,
deşi-n şa răsuflă greu.
Zboară, zice, pui de leu
pe sub bolţi de curcubeu
la Călţuna - jarul meu!
Murgu-ntreabă:
cum stăpâne
să te port fi-va mai bine -
ca gândul,
uşor ca vântul,
ori ca dorul,
ori ca norul
pe sub ceruri călătorul?
Domnul zice:
Murg voinice,
nu ca gândul,
nici ca vântul,
cere Vodă îngânându-l.
Nici ca dorul,
ori ca norul
pe sub ceruri călătorul.
Ci mai iute, de-ţi-e firea,
de cum trece fericirea!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

LIVIU NICOLAE DRACNEA: Descălecător din Teleorman, încălecător de țară!

- Virgil ANDRONESCU -
 Cronica video a zilei de 10 august 2018, protestul diasporei.

Exod: până și îngerii din Teleorman au ales calea pribegiei. Virgil Andronescu, Nuclee aforistice


















VIDEO: Petre Crăciun și călătoria Poveștilor sale prin Țara Copiilor Fericiți din Brăila și Galați!

- Virgil ANDRONESCU -

Marți, 25 aprilie a.c., de la ora 18:00, a avut loc- la C.A.R.P. Brăila, lansarea volumului Povești din Țara Copiilor Fericiți de Petre Crăciun. Scriitorul a ajuns la Brăila, nu întâmplător, ci, invitat de redacția revistei manifest Litera13, onorând cu lansarea volumului domniei sale ședința Cenaclului Casa Speranței de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor - Ana Aslan. Seara literar-muzicală Povești pentru nepoți și bunici a fost finalizată de epigramiștii cenaclului. Au participat scriitori din Brăila, oameni de cultură, jurnaliști, copii și alți iubitori de literatură pentru copii. Lansarea s-a încheiat cu o sesiune de autografe. Acesta fiind cel de-al doilea eveniment al zilei, primul fiind reprezentat de minunata întâlnire de la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului din Brăila, unde- în fața a 30 de copii instituționalizați, Petre Crăciun și-a prezentat cărțile de povești, basme și poezii pentru copii. Aceștia au ascultat cu sufletul …

M-aşteaptă piscuri...

- Valeriu Ion GAGIULESCU -



E-o iarnă grea în viaţa mea
Of, Doamne....
Şi mă frământ şi mă întreb :
Vor mai fi alte ?
Sunt întrebări, sunt încercări....
M-aşteaptă piscuri...
Le voi urca, de voi putea,
Fără de riscuri ?
Dar voi trăi, cum Vei voi
Tu, Doamne ...
Căci voi răzbi, cât pot iubi.
Dă Doamne !
Şi voi plăti.... voi răsplăti
Ştii, Doamne,
Cu preţ curat, cu duh curat,
Cu viaţa mea !

Zilele Municipiului Braila: Târgul anticarilor și buchiniștilor, Expoziții de carte

PROGRAM DETALIAT 


JOI - 09.08.2018
Str. M. Eminescu
Târgul anticarilor și buchiniștilor, Expoziții de carte
Parc Monument
18.00 - Spectacol de dansuri rusești susținut de Ansamblul ”Dobrogeanca”, Sulina – Tulcea
19.00 - Spectacol de dansuri elene susținut de Ansamblul ”Pandora Junior”, coordonator Constantin Haraga

Faleza Dunării
19.00 - Festival Concurs de folclor ”Lină Chiralină”
VINERI - 10.08.2018
Brăila Mall
18.30 - Spectacol de teatru pentru copii ”Prințul și vrăjitoarea” - Asociația ”Teatrul pentru toți” - Pitești
19.30 - Spectacol folcloric Ansamblul ”Mugurașii Oltului”
Carrefour Brăila

19.30 - Spectacol folcloric susținut de Ansamblul ”Rapsodia” Ploiești - Prahova
Parada Portului Popular
18.00 - Liceul ”Edmond Nicolau” – Bariera Călărașilor – Calea Călărașilor – Piața Independenței – Faleza Dunării
Parc Monument
18.00 - Spectacol de teatru pentru copii ”Cei trei purceluși” – Teatrul de Păpuși Brăila şi picturi pe faţă - Liceul de Arte ”H. Darclee”

19.15 - Spectacol de muzica p…

EVENIMENT: Sărbătoatea satului – Zilele Mircenilor

- Virgil ANDRONESCU -


Iubitorii tradițiilor și muzicii populare sunt invitați, în zilele de 18 ți 19 august a.c., în Parcul Central al comunei Mircea Vodă din județul Brăila, să participe la Sărbătoatea satului – Zilele Mircenilor. Evenimentul este susținut și organizat de Primăria și Consiliul Local și se realizează sub marca- deja consacrată a revistei InfoZone, revistă al carei director este jurnalista Gabriela Popa care și prezintă spectacolul. Pe parcursul zilei de sâmbătă veți asista la un adevărat maraton de cântec, joc și voie bună, dar și la recitaluri susținute de artiștii: Claudia GHIȚULESCU, Nicu MÂȚĂ, Dora UNGUREANU și HEVITO. Recitalurile vor începe și în ziua de duminică de la aceeași oră 19.00 și îi vor avea ca protagoniști pe următorii interpreți: Ion SURUCEANU, Valentin SANFIRA, Ana Maria BOTEZATU și formația POTENȚIAL. Ambele zile de Șezătoare- Datini, joc și voie bună, se află la cea de-a VI-a ediție și vor începe de la ora 16.00 cu spectacolul folcloric. Evenimentu…