vineri, septembrie 20, 2013

CONSILIUL JUDETEAN BRAILA

ORDINEA DE ZI

a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Braila din data de 26 septembrie 2013,
ora 10,00 Sala 404 a Palatului Administrativ


obiectiv.ro
1.Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului propriu al judetului Braila pe anul 2013
2.Proiect de hotarare privind aprobarea propunerii de inchiriere pentru o perioada de 2 ani agricoli(2013-2014 si 2014-2015) a terenului in suprafata de 2490,1324 ha(loturile L1 - L5), aflat in domeniul public al Judetului Braila si administrarea Consiliului Judetean Braila, amplasat pe raza comunelor Chiscani(loturile L1, L2 si L3), Marasu(lotul L4) si Maxineni(lotul L5), judetul Braila
3.Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii datelor de identificare ale imobilului situat in Braila, Parcul Monument-Kiseleff – Sala Polivalenta, apartinand domeniului public al judetului Braila, administrat de Consiliul Judetean Braila
4.Proiect de hotarare privind aprobarea transmiterii in administrarea Spitalului Judetean de Urgenta Braila, a obiectivului de investitii finalizat “Sectia Anestezie - Terapie Intensiva” situat in municipul Braila, str. Soseaua Buzaului Nr. 2, apartinand domeniului public al Judetului Braila
5.Proiect de hotarare privind atribuirea licentelor de traseu pentru efectuarea transportului public judetean de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport S.C. NICORODRYO S.R.L. pe traseele : Movila Miresii – Sutesti si Movila Miresii – Tepes Voda
6.Proiect de hotarare privind atribuirea licentelor de traseu pentru efectuarea transportului public judetean de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport S.C. TRANSIRINA COM S.R.L. pe traseele : Ibrianu – Ianca, Surdila Gaiseanca – Ianca si Liscoteanca – Ianca
7.Raport de activitate al d-lui vicepresedinte Mija Florin pentru perioada iulie 2012-iulie 2013
8.Raport privind activitatea desfasurata de Comisia de buget-finante si administrarea domeniului public si privat al judetului Braila in perioada august 2012-august 2013
9.Raport de activitate al d-lui consilier judetean Avram Ionel pentru perioada august 2012-august 2013
10.Raport de activitate al d-lui consilier judetean Nita Nicu pentru perioada august 2012-august 2013
11.Raport de activitate al d-lui consilier judetean Dobrota-Marius Valentin pentru perioada august 2012-august 2013
12.Raport de activitate al d-lui consilier judetean Capatina Marian pentru perioada iunie-decembrie 2012
13.Raport de activitate al d-lui consilier judetean Ivan Cristian Gabriel pentru perioada iulie 2012-august 2013
14.Diverse

Poliţiştii brăileni au mai destructurat un grup infracţional care înşela prin metoda „accidentul”

* Părţile vătămate erau determinate să înmâneze diferite sume de bani mai multor taximetrişti din municipiul Brăila, care duceau banii în municipiul Galaţi, la o staţie Peco, amplasată la intrarea în oraş, şi îi predau unor persoane necunoscute.



 
Continuând cercetările în cauze înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi, care au înşelat diverşi brăileni prin metoda „accidentul”, în ziua de 18 septembrie a.c., lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au deplasat în municipiul vecin, în vederea organizării unui flagrant.

La orele 14:30, lângă staţia Peco a oprit un taximetru, iar de acesta s-au apropiat două persoane, o femeie şi un bărbat. Femeia a mers la autoturism şi a primit un plic de la şofer, moment în care poliţiştii au intervenit, legitimând cele trei persoane depistate.

Poliţiştii au stabilit că aceştia sunt S.Paula (39 de ani), Ş.Florin (28 de ani), ambii din municipiul Galaţi, şi taximetristul S.Ionel (26 de ani), din municipiul Brăila.

Cu ocazia verificării conţinutului plicului, s-a constatat că acesta conţinea suma de 700 de euro.

Toate persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii provenienţei banilor.

Ulterior, în aceeaşi zi, ofiţerul de serviciu de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de brăileanca Z.Lucica, de 55 ani, care a reclamat faptul că, în jurul orelor 13:00, a fost sunată de un bărbat, care a înşelat-o cu suma de 700 euro (bani găsiţi în momentul prinderii în flagrant), prin metoda „accidentul”, determinând-o să dea banii unui taximetrist.
 
În urma cercetărilor, în sarcina învinuiţilor s-a mai probat comiterea a încă trei fapte, părţile vătămate fiind B.Varvara, Ş.Voica şi Ş.Constanţa, fapte comise în perioada 9-17.09.2013, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.000 de lei şi 1.700 de euro.

Poliţiştii au probat că activitatea infracţională a celor în cauză era coordonată din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi de Ş.Gheorghe, care apela părţile vătămate, dându-se drept fiul acestora, şi le determina să trimită sumele de bani.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi a fost începută urmărirea penală împotriva celor trei învinuiţi, iar S.Paula şi Ş.Florin au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
 
Ieri, 19.09.2013, S.Paula, Ş.Florin şi Ş.Gheorghe au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, apoi promovată la Judecătoria Brăila, care a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, inculpaţii fiind reîncarceraţi.


CARTUŞE CU ALICE ŞI TUBURI CONFECŢIONATE ARTIZANAL CONFISCATE DE POLIŢIŞTI ÎN URMA UNEI PERCHEZIŢII


* Poliţiştii îl suspectau pe brăilean că deţine ilegal o armă de vânătoare şi confecţionează artizanal la domiciliu cartuşe cu alice
În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate în teren, ieri, 19.09.2013, poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o perchezitie domiciliară, autorizată de Judecătoria Brăila, la locuinţa lui G.Mihai (38 de ani), care domiciliază fără forme legale în comuna Vădeni, judeţul Brăila.

În locuinţa acestuia şi într-o anexă au fost găsite o armă letală de vânătoare, de calibru 12 mm, 23 de cartuşe cu proiectil unic şi cu alice, de calibru 12 mm şi 9 mm, -298 tuburi cartuş cu capsa percutată, 3,515 kg alice de diferite dimensiuni, 3 dispozitive de sertizat cartuşe, 5 unelte folosite pentru confecţionarea manuală a cartuşelor, două trofee de vânătoare (un craniu de căprior şi doi colţi de porc mistreţ, 4 plase de pescuit, de tip monofilament, în lungime totală de 165 de metri, şi alte bunuri, care au fost ridicate în vederea cercetărilor, pentru a se stabili provenienţa acestora.
Din verificările efectuate s-a stabilit că G.Mihai nu este autorizat pentru a deţine arme şi muniţii letale, iar arma de vânătoare identificată se afla în bazele de date, dată în urmărire de autorităţile spaniole.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni cu arme şi muniţii letale, uz de armă letală fără drept, deţinere de materii explozive fără drept, deţinerea de plase de pescuit de tip monofilament, vânătoare fără permis de vânătoare şi fără autorizaţie legală.
Învinuitul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila, urmând ca astăzi, 20.09.2013, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, cu propunere de arestare preventivă.

Litera13 s-a intalnit la Biblioteca Judeteana V. A. Urechia din Galati cu romancierul Stelian Tanase

- Virgil ANDRONESCU - Vineri, 15 noiembrie 2018, ora 17.00, a avut loc la Biblioteca Județeană V.A. Urechia din Galati lansarea cărții „...