sâmbătă, septembrie 01, 2012

La plecarea unei poete…

- Romeo TARHON -

                            In memoriam
Poeta Constanta Buzea



















De ce, Doamne Dumnezeu,

Deși știi cât ni-e de greu,

Să ni-i pierzi în doliul ceții,

Ne răpești hain poeții?





De ce, Doamne Dumnezeu,

La hotarul morții-vieții

Vămuiești mereu, mereu

Cel mai dureros poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu

Florile și nu scaieții

Ni le treieri zeu cu zeu

Și ne seceri toți poeții…



De ce, Doamne Dumnezeu,

Din altarul frumuseții

Și al slovei apogeu

Mai întâi ne smulgi poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu,

Robul fontei și-al lopeții

Îl ții teafăr chiar ateu

Și lovești cu boli poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu,

Îi supui la cazne, bieții,

După care arhireu

Chinuiești atât poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu,

Din puterea robusteții,

Când răpui un corifeu

E poet, condamni poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu,

Disperările tristeții

Să le simtă leatul meu

Și să-și plângă frânt poeții?



De ce, Doamne Dumnezeu,

Privilegiul bătrâneții

Să îl am pe-atâta eu,

Să-mi îngrop pe rând poeții?

vineri, august 31, 2012

Geomorfologie sufleteasca

- Corina ENACHE -

Alerg pe calea ferata a sufletului meu,
Exploatand
Smerita resursele ce sunt pe terminate.
Falie cu falie,
Creez platforme de lumina
in piemonturi intunecate!
Unde le-am pierdut pe toate?
Le-am regasit in carsturi rafinate,
Rauri limpezi  spumegate,
In cascade adunate.

joi, august 30, 2012

Jurnalul unei conștiințe

- Virgil ANDRONESCU -

(fragmente din volumul ,,Foaie de observație’’)


Am mers împreună caţiva paşi – până ce am ajuns la uşa salonului indicat de colega Marianei. Vestea că Vera este de serviciu m-a bucura nespus de mult dar mi-a și dat fiori. La prima şedere aici avusesem ceva discuţii contradictorii şi destul de aprinse cu aceasta. De data asta presimt că totul va fi bine. Nu am nici un indiciu de ce şi cum… Dar așa simt. Nu ştiu ce să cred, totul pare că se petrece virtual (ca într-un joc pe computer!), totul se desfăşoară în mintea mea, într-o realitate ce nu exista în realitate. Momentul acestei reîntâlniri cu asistenta Vera e unul revelator- în această fundătură de lume (pe vârful acestui deal, într-o fostă unitate militară, departe de oraş), unde vii bolnav şi cică pleci sănătos tun.
Singura condiţie, necesară şi obligatorie, de a rămâne sănătos tun este de a trăi ca un parazit până la sfârşitul zilelor, în cazul în care nu ştii să faci decât munci fizice. A vieţui precum o legumă…e şi acesta un rezultat convenabil pentru unii; pentru alţii e un dezastru fatal. Să stai cu ochii pironiţi forever pe tavanul imaculat, ţintind mereu acelaşi punct fix- constatând mereu falsa idee de imaculat, devine sensul- fără sens ( sensul primordial și unic), în lumea finită din acest spatiu limitat. Aici unde timpul se dilata iar spatiul se comprima, aici unde poti deveni un claustrofob iremediabil… Pentru o anumită categorie de bolnavi rulează fără sfârşit filmul hăului universal, al neputinţei de a se debarasa definitiv de vicii istorice ori recent adoptate. O viaţă invadată de cai-verzi-pe-pereţi ce tropăie obsesiv prin urechi şi te lovesc cu copitele direct în lumina ochilor. Bucuria e a paraziţilor şi e infinită. Catrastofa e a luptătorilor şi e la fel de nemărginită. Totul se scufunda intr-o râpă interminabilă. Vidul copleșește și devorează inima și spiritul, începi să te renegi, în același timp deprinzi ideea neexistenței lui Dumnezeu. În așa hal au decăzut unii dintre camarazi. Și păcatul e cu atât mai mare și mai grosolan încât au ajuns să nu-și mai dea nici măcar cea mai mică șansă la mântuire. Refuză vindecarea, uită de plecarea acasă, renunță la ei înșiși, iar obișnuinta a devenit prima lor natură. De-ar fi ca vreodată să scriu o carte despre toate cele văzute aici aș numi-o ,,Omul legumă și fatalitatea despărțirii de Marele Creator’’. Încăpățânarea în a fi doar legumă, devenind sclav viciilor, face parte din planul fugii de viață și al fricii de moarte. Și-atunci, înainte ca tot acest razboi al plăcerilor morbide să se întâmple, nu e de preferat cinetica viermelui? Cel puțin el trăiește mișcându-se! ,,Omul vierme și fatalitatea împăcării cu Marele Creator’’ (ar putea fi un ipotetic titlu de carte!).
***
Vera avea mereu o ocupație, îşi vedea de treburile ei, nici nu cred că m-a văzut. Simt cum moartea mă urmăreşte… Paşii ei se aud… scârţâind în urma mea, pe culoarele întunecoase, reci și umede. De dincolo de fiecare ușa de salon și de pe fiecare culoar, tusea uscată și chinuită ori îmbibată în fluide stăpânite de Coch, prelungi ecouri se apropie și se îndepărtează ca niște teroriști invizibili, ucigași cu sânge rece. Înţepături usturatoare simt în tot corpul- atingeri mişeleşti cu vârful coasei înveninate. De multe ori, după masa de prânz, mă întind pe patul aproape moale şi aproape curat, simt cum starea de parazit mă învăluie nemiloasă. Pe dracu’… ,,pleci sănătos tun!’’
Am păşit în salonul 6, unde am găsit-o pe Vera ( acum aveam să ne spunem pe nume, să ne vorbim la persoana a doua), împărţind pastile fiecărui bolnav. Face şi injecţii şi toţi sunt mulţumiţi de felul cum îi tratează. Crede cu adevărat în profesia ei, crede cu adevărat în harul dăruit de Dumnezeu. Ştie să lucreze cu oamenii aflați în suferință.
-Virgil, ţi s-a recoltat sânge şi spută, pentru analize…, altele nu ţi se mai iau…! spuse pe un ton ridicat bruneta cu siluetă de viespe, frumoasă şi blândă precum un înger.
-Da, numai că au uitat…testul de inteligenţă…! am replicat maliţios şi pe un ton la fel de ridicat. Totul se petrece sub privirile celor două infirmiere şi a doi pacienţi ce se privesc unul pe celălalt miraţi, întrebători- neînţelegând mai nimic din scurtul nostru dialog.
De fapt, cred că au înţeles totul, de aceea se privesc asa… Răspunsul Verei nu se lăsă aşteptat- a venit abrupt, precum o avalanşă stârnită de ecoul unei vorbe nestăpânită la timp.
***
,,Atât mai trebuia…să le strici aparatele…! Nu are sens…nu au ei aparate pentru tine!”. Replică ironică, tăioasă, acidă, plină de venin, lovind exact la ţintă. Mariana a început o conversaţie cu Vera (conversaţie la care nu mă aşteptam).
- ,,Doamna Vera, lăsaţi că…Virgil mi-a spus că dumneavoastră sunteţi cea mai bună prietenă a lui…dintre asistente… Sunteţi singura asistentă cu care s-a înţeles bine până să plece acasă.Cu dumneavoastră se are cel mai bine…!” , întări spusele sale doamna Mari. Nu era așa mai deloc, dar Mariana încerca să-mi ia apărarea… Despre Vera se vorbesc multe, se spun multe ,,legende’’ cu miez de adevăr, cum că ar fi un fel de ,,mamă a răniţilor”, că este cea mai de gaşcă”, că e divorţată şi ,,trăieste cu unul…care i-a fost pacient aici” şi că ,,e cea mai sufletistă” ori că ,,e o…femeie…strasnică”.
Oamenii vorbesc vrute şi nevrute, ştiute şi neştiute, văzute ori nevăzute, că de asta le-a dat Dumnezeu gură!
Cu Vera se poate discuta orice fel de problemă, pe orice fel de temă, orice subiect- atâta timp cât e o discuţie in limita decenței şi adegvată momentului. Are grijă de toţi bolnavii, și nu sunt puțini!, chiar şi de fumători (mai ales de aceştia, le aduce țigări în turele ei! ), pentru că uneori îi împrumută cu ţigări. Fumează şi ea mai abitir ca un bărbat. Înţelege pe toată lumea. Chipul drăgălaş spune adevărul despre sufletul ei- nu şi atunci când e încruntată din cine ştie ce motive nefericite. Sufletul îi e curat. ,,Şi Vera are problemele ei de viaţă, de familie, aşa cum are mai tot omul!”, comentau cu bună credinţă pacienţii vârstnici, trecuţi prin viaţă.
La prima internare, în urmă cu trei săptămâni, a intrat în salon şi m-a strigat pentru tratament. O injectie cu un hemostat şi mai multe pastile colorate.
-Andronache…?
I-am răspuns ironic, instinctual, fără vreun motiv anume și câtuși de puțin intemeiat.
-Yes…?!
S-a simţit ofensată, pe bună dreptate, şi a avut loc o ,,discuţie” aprinsă.
Desigur că nu am stat cu mâinile în sân şi am replicat agresiv, iarași fără vreo justificare temeinică.
A avut o singură replică: ,,…n-am cu cine sta de vorbă…!” şi a ieşit furioasă pe uşa ce se făcuse dintr-o dată mai strâmtă pentru ea. Nici de această dată nu i-am rămas dator şi am atacat, la fel instinctual, ironic: ,,…de parcă eu aş avea…?’’
În ultima ei zi de serviciu, înainte de plecarea mea în ,,permisie”, a venit în salon şi mi-a înmânat pastilele colorate, fără a spune vreo vorbă- avea privirea aprigă, înciudată, răutăcioasă. Cam de această manieră s-au întâmplat lucrurile…în ceea ce priveşte ,,prietenia” mea cu Vera. La un moment dat am fost avertizat, de către unii dintre veterani, că am comis o mare eroare şi că voi suporta consecinţele. Am zâmbit într-un anume fel…şi am continuat să
supravieţuiesc vieții. Speram totuşi să mă pot apropia de Vera şi să aflu cât mai multe…despre Vera.
***
Salonul 7 e la fel cum l-am lăsat.
Frigiderul ghiftuit ca de obicei îşi făcea siesta, rezemat de peretele din partea stângă a salonului- după cum intri pe uşă. Deasupra acestuia, becul care de abia mai lumina pentru el însuşi. Masa şi cele două scaune cu rezemătoare- în set complet, în acelaşi spaţiu restrâns dintre frigiderul ,,Arctic” (tip nou), şi stâlpul structurii de rezistenţă al camerei. Drept în față, uşă termopan ce dă drept în balcon. A fost  instalată de ,,meseriaşi”- cam de mântuiala căci trec curenţii de aer pe sub ea ca printr-o turbiă. Când ninge, vântul spulberă fulgii de nea, bagă zăpadă până aproape de masă. Frigul încremeneşte până şi caloriferele de tip nou din aluminiu. Pe masă stă întinsă, aproape permanent, tabla de şah- cu piesele poziţionate gata de luptă, de parcă cele două scaune- foarte rar ocupate, au mai mereu câte o partidă oficială de disputat. Am luat- la plecare, cutia de şah cu piesele jocului, cu piesele de table şi cu zarurile, pentru a mai omorâ timpul…Uneori le împrumutam pe la saloanele vecine de pe palier sau de la etajul superior.Veneau, luau cutia cu piese şi zaruri, uitau să le mai aducă şi mergeam de fiecare dată să le recuperez.
În dreapta uşii salonului, fereastra termopan- ,,bună” şi ea.
Dincoace de pragul salonului, cum se intră de pe hol- în dreapta, se află baia mică dar aranjată atent şi mereu foarte curată; trei paturi- aşezate paralel, separate de câte o noptieră asortată.Un spaţiu ,,intim” şi primitor, neaşteptat de cochet. Prize şi sisteme de alarmă pentru cazuri de maximă urgenţă- la primul şi la al doilea pat. Alarmele cu beculeţe roşii nu funcţionează deoarece nu sunt conectate la reţeaua electrică. Bunul Dumnezeu să ne ferească să avem nevoie de ele! Altfel…dracii ne găsesc, fără să ne caute prea mult!
Asistentele nu prea sunt de găsit; medicii nici atât; doamna doctor face vizite din două în două săptămâni- totul e bine şi frumos, aşa cum răspundem noi ca idioţii), de fiecare dată când suntem întrebaţi la vizite cum ne merge.
-Cum vă simţiţi?
-Bine…! Bine doamnă doctor!
Dânsa pleacă liniştită, după fiecare vizită făcută în cel mai rapid stil. Nu ştiu ca o vizită să fi durat mai mult de cinci minute în salonul în care îmi petrec zilele! Noi cum rămânem…? Rămânem ca la început. Întrebare retorică, răspuns autoironic! Pe măsura ,,dialogului”de la vizite.Toate bune şi frumoase…
***
Mai ales că avem şi program de furnizarea căldurii şi apei calde, nerespectat pe de-a’ ntregul ,,din cauza unor probleme tehnice” sau nu, apărute pe parcursul derulării acestuia. Salonul e frumos şi primitor. Podeaua e acoperită de un linoleum bleu-ciel şi e mereu curat datorită femeilor care trebuie să facă curățenie iar noi s-o întreţinem.
Pe alocuri a început să se exfolieze lavabila de pe pereţi.Umezeala din exterior- de pe balcon, cu fiecare zi ce trece mai trânteşte câte puţină vopsea. Femeile de serviciu îşi fac treaba pentru care  primesc un salariu, mic ce-i drept, şi totul pare normal. Atât de normal, anormalul acesta! Paturile sunt din metal şi lenjeria de pe ele pare să fie nouă- de culoare albastră, masa şi cele două rezemători de scaune închipuie doi veşnici jucători de şah înmărmuriţi în timp şi spaţiu. Deasupra patului, de la fereastră atârnă permanent- ca un spânzurat, o bară metalică ce ţine suspendat suportul unui presupus bec. Îmi pare o natură statică de un comic vulgar şi de aceea de multe ori evit a o privi.Camera e curată. Iluminatul e modest şi mai mult deranjează ochiul decât să-l ajute. Fiecare pat are în partea inferioară câte o pătura groasă- împăturită cu grijă; la perete- în partea superioară, o perină- nu prea confortabilă capului ce vrea să se odihnească pe ea. Pe patul dinspre uşă ,,zace” întins un camarad de suferinţă. L-am lăsat pe redută şi tot aici l-am găsit, rezistând (încă), eroic asaltului celor 60 de injecţii ce trebuie suportate pe o durată de 60 de zile continue. Mai primeşte zilnic aproximativ 9-13 pastile.
***
Marian, un ins de înălţime medie, îndoit de mijloc, cu faţă prelungă- ten brunet şi nas acvilin, puţin disproporţionat. Un individ ce se bărbiereşte regulat, un băiat cu păr grizonat şi mereu tuns scurt.Un suflet mare şi bun. Are un simţ al umorului extraordinar de dezvoltat. O privire mereu zâmbitoare. Meşter la cuvinte- ştie cum să intre pe sub pielea oricui.Un om trecut prin  ,,vâltorile” vieţii, încă de mic copil, aşa cum el o recunoaşte. Viaţa l-a ,,alintat’’ cum nu se poate mai bine! Un bonom, mereu jovial şi întotdeauna de mare încredere. Dumnezeu i-a dat atât cât a putut duce! Îmbracă o ,,zeghe” primită la internare, un pulover şi un halat roşu-  fără cordon de prins în jurul mijlocului. Îi ajunge mai jos de genunchi şi asta îl face să pară şi mai comic, datorită defectului de coloană. E încălţat cu o pereche de papuci albaştrii- merge caraghios- ca o raţă, un mers interesant şi de neuitat. Nu pot ori nu ştiu a descrie şi nu reuşesc decât a spune că e plin de înţelesuri…de multe înţelesuri! Atunci când le voi descoperi, le voi defini în vreun fel, le voi da un sens sigur- sensul lor firesc. De obicei, când mergem la masă, se încalţă în pantofii aproape ascuţiţi în boturi- de culoarea pielii întoarse, lăsând în locul acestora papucii de plastic. Are 37 de ani, şi imbrăcat astfel…pare a fi un clovn mai mult decât simpatic. Chipul îl trădează, în acest sens, și faptul că e pus mai tot timpul pe ironii şi pe glume totdeauna spirituale. Are corp vânos, ca de taur, dar se vede clar cum boala sărăciei l-a măcinat până aproape de terminare. ,,Carpe diem!” (trăieşte clipa!), e sloganul acestui om de mare caracter. Poate că numai asta i-a mai rămas de făcut! Are tabietul său: după fiecare masă iese pe balcon, aprinde ţigară şi trage adânc în plămâni.Rar când trece peste această regulă.
Nu ştie jocul de table, nu joacă nici şah, stă toată ziua la vecinii de la salonul 6 şi joacă diferite jocuri de cărţi. Acolo mănâncă de multe ori, ori stă numai aşa…de vorbă. Privindu-l atent îi poti citi feicirea şi tristeţea deopotrivă în ochi-i rotunzi şi jucăuşi precum două mărgele pe pieptul unei fete mari de la țară. Are ochi căprui, acoperiţi de sprâncene stufoase şi negre ca smoala. Pe capul oval poartă fes- aşezat mereu la întâmplare, de un albastru închis, peste o bandană croşetată într-un model plăcut. Mereu ţine afişat pe buzele-i subţiri un zâmbet molipsitor- priveşte cu subînţelesuri, glumeşte inteligent- răspunde adegvat la glumele şi atacurile celorlalţi. Şi cum să nu fie aşa, când inteligenţa i se citeşte în ochi la fiecare privire?!
A mai fost aici, cunoaşte ,,obiceiurile casei”, cunoaşte personajele în uniformă albă dar şi personalul auxiliar; ştie mai multe decât lasă să se înţeleagă că ştie despre ,,vieţile sfinţilor”- cum zice chiar el, vieţile celor ce ,,păstoresc’’ locul. Pentru unele însemnări apelez mereu la ,,documentarea” lui. E mai aproape de realitate.
***
Am făcut primii paşi în salon, m-am instalat comod, mi-am luat patul în primire ca şi cum aş fi făcut acest gest pentru prima dată. Pijamaua spitalului am împăturit-o cu oarece atenţie şi am ascuns-o sub salteaua de burete vechi şi fibros. Îmi imaginez cum pe ea au stat sute ori mii de bolnavi şi cum poate tot aici au murit un număr neştiut dintre aceştia. Nenumărate zbateri, imense chinuri; nenumărate descătuşări, infinite ultime clipe!
Multe astfel de privelişti mi-au trecut prin faţa ochilor. Gândesc… Prin sinucidere înţeleg un joc ,,de la…viață către…moarte” şi nu neapărat asta reprezintă şi punerea în practică într-un fel aprioric. Mereu o fac teoretic, aproximativ literar estetic ori nu.
Practica nu ma ajutat niciodată! ,,Sinuciderea de ocazie” cu fiece moment prin care trec peste limitele vieţii…! Jocul ideilor despre ”liniştirea neliniştilor” are menirea de a compromite din start ideea în sine a sinuciderii şi de a duce viaţa mai departe! Aici ai timp să te gândești la toate aceste abstracții. Doar o ,,simplă” formulă de a privi şi altfel viaţa sau ceea ce trece dincolo de ea în anumite momente şi conjuncturi ale acesteia. Acum cred tot mai mult în ideea sinuciderii… Şi la practicarea ei, ca tratament împotriva vieţii fără sens. A fi aruncat de pe ,,culmile fericirii”, după cum spunea Emil Cioran, părăsirea în prăpastia singurătăţii și durerii îţi revelează de fapt acest act ca o ultimă redută ce a rămas nestrăpunsă. Nu trebuie să-l cauţi cu obstinaţie, nu trebuie să-l inventezi, el există: trebuie numai să- l întrebuinţezi aşa cum se cuvine:simplu! Nu exista ,,sinuciderea ideii de sinucidere” decât în cazul folosirii excesive a acestei idei, şi a nepunerii ei în practică de atâtea ori decît este necesar. De câte ori am vrut să recurg la gestul suicidal nu am reuşit decât pur teoretic (am conceptualizat doar), şi niciodată nu am avut în minte un firesc al acestuia. Acum e altceva… Vârsta, singurătatea, locul ăsta mă vor ajuta să trec şi la fapte. Dumnezeu va fi singurul asistent privilegiat la o asemenea punere în scenă ori la o recuperare…bezmetică. Jocul de-a sinuciderea îmi face bine! Teoriile nu îmi sunt salvatoare! Teoriile m-au aruncat în prăpastia singurătăţii, acolo de unde tot ea mă scosese. Sinuciderea nu e un scop în sine, nu e nici o laşitate aşa cum cred unii, e o punere în practică a fugii de singurătate, a fugii de o viaţă de vierme. Omul fără dragoste și libertate e un vierme decăzut! Vreau să fiu un vierme îndumnezeit! chiar dacă un vierme…
***
Unii au venit pe aripile speranţelor- aduşi cu salvarea şi plecaţi definitiv pe un cearşaf alb- pe aripi de îngeri veniţi din neant! Între speranţe şi îngeri doar pastile amare şi colorate; injecţii dureroase făcute cu bun simţ ori cu silă, plătite cu bani…; perfuzii şi transfuzii- după caz, picurând viaţă în venele  cheltuitoare de energie fluidă întru trăire! Dintre aceştia facem parte… şi cine ştie… într-un timp cei care ne tratează cu atâta tragere de inimă şi profesionalism. Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază pe toţi! Un caz… Îmi povestea colegul de suferinţă… Marian îmi spunea despre un consătean ce îi fusese camarad aici şi care acum nu mai era. Adaptatarea la aceste condiţii nu a reuşit… complet. Încerc supravieţuirea, precum imensitatea universului cu degetul, în schimbul privirilor pironite în tavanul de un alb mincinos. De sus se prăvale peste mine gânduri…idei obscure-imagini ale unui viitor sumbru. Acel suport de bec precum un spânzurat inert, bălăngănind aiurea. Am intrat, deci… În salonul 7 bucuros după pozitiva discuţie cu Vera.
Am dat mâna cu Marian, ca şi cum ar fi fost pentru prima oară, ne-am urat şedere plăcută şi să plecăm sănătoşi atunci când va fi vremea. După ce am aşezat cele ce aveam- din geantă în sertarele noptierelor… Am plecat grăbit către toaletă… O cămăruţă în care se pătrunde împingând cu umărul în uşă… În stânga un coş de gunoi ,,îmbrăcat” pe interior într-un sac menajer negru- plin de resturi de toate felurile. Drept în faţă, duşul încastrat în peretele paralel cu uşa. În dreapta, chiuveta cu flotor jos şi o policioară cu un săpun de faţă aşezat pe marginea ei şi un tub de pastă de dinţi lângă periuţa de culoare verde. Pe un alt perete- mult mai mic, în dreapta uşii se află ,,rătăcit” un rest de calorifer din aluminiu.Pereţii sunt total acoperiţi cu faianţă. Pe jos, gresie. Să nu uit, undeva tot în dreapta ,,tronului” stă spânzurat de perete un stativ din faiantă albă pe care se află în permanenţă hârtie igienică- semn că într-adevar vin vremuri grele.

miercuri, august 29, 2012

Pentru toate acestea exista TREBUIE !

Succese ''TREBUIE'' Brai
  • Prima asociaţie de părinţi activă în comunitatea brăileană, implicată în dezvoltarea de servicii şi politici incluzive din 1997.

  • Primul centru de pedagogie curativă şi educaţie specială a copiilor cu deficienţe mintale severe înfiinţat în Brăila 1998-2001


  • Primul centru de abilitare pentru trai independent a 23 de tineri cu dizabilităţi mintale severe şi medii înfiinţat în Brăila 2001.


  • Infiinterea de noi servicii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale: cabinet de kinetoterapie şi masaj, miniatelier de lumânări, prima clasă specială de copii autişti

  • Primul curs de voluntariat şi prima echipă de voluntari instruită şi angajată civic



  • Prima tabăra de voluntariat. cititi intreg articolul aici: http://www.trebuiebraila.ro/succes.html# 

    Georgiana e un om normal! Ajutati-o sa traiasca normal!

    - Virgil ANDRONESCU -

    Imagini TVR1 din arhiva personala a Georgetei Constantin


    Georgeta e un om normal. Ajutati-o sa traiasca normal!

    - Virgil ANDRONESCU -

    Povestea unui destin dureros  I.


    Georgeta Constantin s-a nascut la 18 august 1972, avea numai 900 de gr la nastere, iar medicii au declarant-o avorton, asa ca au lasat-o in voia soartei- sub cada din baie. Dupa prima noapte din viata ei, traita a  nimanui, dis-de-dimineata a fost gasita si salvata de sufletul mare al femeii de servici care facea curat. Toate astea s-au intamplat in urma cu 40 de ani, la fosta unitate spitaliceasca 23 August din Bucuresti. Georgeta a fost redata mamei sale si viata copilei a decurs normal pana cand deja implinise doi anisori. La frageda varsta a copilariei destinul i-a rezervat o prima mare durere, durere ce se poate observa si astazi: a suferit un accident, din cauza caruia a ramas fara ochiul stang. Acum poarta proteza de sticla in locul ochiului pierdut. ,,Eu m-am nascut bine!’’ spune Georgeta, cu o mare bucurie in glas. A mers bine pana la varsta de 21 de ani, ca un om normal- care a fost si este, numai ca de la aceasta varsta, fiind la scoala la Arad, intr-o dimineata nu a mai putut indoi un picior la mers. Tot ea spune, totusi cu mare nadejde in suflet, ca medicii nu au stiut care este cauza inflexiunii piciorului piciorului drept. A revinit in Bucuresti, a mers si la alti medici pentru a afla exact ceea ce i se intampla si de ce; ce e de facut pentru a-si recapata mobilitatea piciorului. In urma investigatiilor i s-a pus diagnosticul de RETRACTIE DE CVADRICEPS CU DEPLASARE DOI CENTIMETRI CU DEPLASARE DE ROTULA. ARE NEVOIE DE 50000 DE EURO PENTRU A PUTEA MERGE DIN NOU PE PROPRIILE PICIOARE!
    TELEFOANE: 0724 076 813; 0212 33 9 634

    CONTURILE SINT LA BANCA BRDE  AGENTIA FLOREASCA  PE NUMELE CONSTANTIN GEORGETA


    RO 43BRDE 445 SV099 67 98 4450 in EURO; 
    RO 07 BRDE 445 SV 854 298 544 50 in LEI.


         Adresa de facebook a Georgetei:  http://www.facebook.com/constantin.georgeta.50

    POVESTEA CONTINUA !

    luni, august 27, 2012

    Dicatatul UE sau suveranitatea poporului?

    - Adrian Bernhard RITZINGER -

    Noi suntem poporul, nu stati in casa daca va pasa.
    Nu pot sa dau altora solutii pentru problemele vietii. Nu am raspuns pentru indoieli si temeri. Nu pot sa schimb trecutul si nici viitorul nostru,dar, cand va fi nevoie de mine, voi fi alaturi .Nu pot sa va opresc sa nu va impiedicati,dar pot sa ofer o mana sa ajut,sa nu cadem cu totii.Nu pot evita durerea care ne rupe sufletul ,dar putem plange impreuna si putem sa ne adunam bucatile sufletului sa-l refacem , pentru a merge mai departe. In ciuda faptelor care contrazic rationalul firesc Curtea Constitutionala a hotarat soarta Romaniei pentru urmatorii doi ani, initial a avut nelamuriri ,apoi a descoperit ca totul era clar de la inceput .Ca de fapt BEC-ul a numarat bine,ca referendumul a fost organizat legal si rezultatul este concret.In acelasi timp Ministerul Public ancheteaza pe campiile patriei eventualele fraude.Totul este,, rational,, pregatit pe faze ,anchetele procurorilor sunt pentru a induce teama de a vota in electoratul USL-ului.

     ,,Cartea "Naşa”, a publicistei Gertrud Höhler, lansată pe piaţa germană joi, aduce cele mai puternice critici de până acum la adresa cramponării de putere a cancelarului german Angela Merkel. Scrisă de o membră a propriului partid conservator al lui Merkel, o descrie pe aceasta drept un pericol la adresa democraţiei în Germania, o personalitate care face ca puterile Parlamentului să se reducă. "Avem din ce în ce mai multă putere a statului şi din ce în ce mai puţină putere a Parlamentului”, a declarat publicista în legătură cu Guvernul doamnei Merkel. Ea o acuză pe Merkel că restricţionează libertăţile prin faptul că afirmă că nu există alternativă la salvarea monedei unice.,,
     Exista o ciclicitate de repetare a erorilor, pe care noi romanii le-am trait si evident le-am suportat si le-am platit,incepand de la romani si otomani pana la rusi.
     În raportul său referitor la dreptul de vot al cetăţenilor unei ţări aflaţi în afara graniţelor, adoptat în sesiune plenară, pe data de 18 iunie 2011, Comisia de la Veneţia concluzionează că problematica este foarte complexă şi că ţine de dreptul suveran al statelor membre ale Uniunii Europene să tranşeze chestiunea, putând chiar interzice votul nerezidenţilor în ţară la data votului,,i pana la rusi ,pentru ca pe europeni si americani i-am adus noi singuri, liber consimtit.
     În Raportul Comisiei de la Venetia România este pomenită ca ,,singurul stat din Uniunea Europeană care nu solicită nici o formă de înregistrare şi deci de evaluare a numărului cetăţenilor săi din străinătate, în vederea participării la procesele electorale din ţară. Nici o altă ţară europeană nu înregistrează apriori, în listele electorale permanente, un număr nedefinit de cetăţeni, aflaţi în străinătate!,,
     Noi, o facem si anume filozofia faptului ca cetatenia se dobandeste prin nastere (drept constitutional de altfel), ce da dreptul oricarui cetatean sa voteze in mod firesc , dar aberant de luat in considerare apriori ca s-ar putea ca el va veni sa voteze in Romania.Fapt pentru care Comisia propune respectarea dreptului prin optiunea cetateanului indreptatit, suntem totusi in secolul vitezii informatiei .Se poate prin posta electronica ca acesta sa ceara dreptul de a se inscrie pe listele electorale(permanente,sau suplimentare) acolo unde doreste sa voteze.
     ,,Comisia recomandă chiar unele „restricţii formale” care pot fi impuse cetăţenilor din afara graniţelor, cu scopul excluderii persoanelor care nu mai menţin legăturile cu ţara de origine şi care, oricum, nu ar vota. Restricţiile formale constau într-o operaţiune de înregistrare în vederea votului, pe o listă deschisă, în acest scop, la reprezentanţele diplomatice. Cu alte cuvinte, cetăţenii îşi afirmă intenţia de a vota. Fără manifestarea acestei intenţii, pot fi excluşi din listele electorale şi nu sunt luaţi în calcul la constituirea unui cvorum eventual impus de lege,,.
     ,,Inertia,, care se invoca plecand de la interesul de a umfla listele electorale, din ratiunile deconspirate la acest referendum si care nu mai poate fi invocate la alegerile care urmeaza.
     ,,Trucurile si tradarea sunt paracticile prostilor,care nu au suficienta minte de a fi cinstiti.,, a spus Bejamin Franklin.
     Daca in ciuda evidentelor interesele vor mentine starea existenta, cetateanul este cel care va plati costul. Si cred ca-i cinstit atata timp cat este ignorant in continuare si va suporta in liniste tot ceea ce-i pun guvernantii in spate.
     Facand o analogie, toate regimurile dictatoriale sau autocrate care s-au bazat pe forme de intimidare a cetatenilor, de inducere a fricii, au cazut prin solidaritatea in momentul disperarii (numita momentul realizarii mentalului colectiv, atunci cand esti intr-o colectivitate te identifici cu ea lucrand in tine inconstientul , eliberandu -te de frica pe care o ai in constient).Dar acesta frica este traita si de grupul de forta (dictatori), care se tem ca cetatenii sa realizeze ca ei sunt poporul(suveranul). La caderea Zidului Berlinului se striga ,,Noi suntem poporul,, de catre masele de manifestanti. Socializarea disperarii in vremurile noastre si-a formarii mentalului colectiv este mai usor de realizat prin formele de socializare si televiziuni.
     ,,Nu trebuie sa te temi de dusmanii care te ataca,ar trebui sa te temi de prietenii care te imbratiseaza,,.
     Americanii care vor aurul si gazele, europenii care ne jefuiesc resursele, impreuna cu ai nostri.Sunt voci care spun raspicat in parlamentul european , ca acest plan de globalizare a Europei ,realizarea marii natiuni UE, a luat cai si masuri gresite,incepand de la modelul Romaniei (austeritatii-umilirii si saracirii a miloane de oameni) inutil pentru ca dezastrul financiar al tarilor cu datorii suverane mari nu accepta sa traiasca in austeritate si vor devora curand visteria UE , celalti , cei saraciti voit pentru a da celor care nu suporta saracia, vor deveni nationalisti si violenti.,,Cine dracu va credeti voi? ,,A intrebat europarlamentarul Nigel Farage. Si atunci riscam sa ne izolam?. In mod normal se naste intrebarea .De cine? De Europa globalizata? Suntem noi partenerii cu drepturi egale ai Europei la bine si la rau? Deocamdata ei ne exploateaza resursele cu investii minime si profituri mari, noi suntem un exemplu pentru a motiva acordul fiscal si tot noi pretindem ca nu suntem capabili de a ,,fructifica,, fondurile.
     ,,Daca am avea intelepciunea de a iubi pe cine trebuie viata ar fi mai frumoasa si lumea mai putin rea,,.
     Daca am lua modelul lor am intelege ca in raporturile cu oricine interesul cetatenilor romani trebuie sa primeze, El, CETATEANUL este poporul si suveranul.Doamna Merkel suventioneaza cetateanul german cu 300 de euro/luna si pe Greci in continuare.
     ,,Ai grija de ce ganduri plantezi in mintea ta ,caci , evident vei culege ceea ce ai semanat,,.
     Daca USL -ul nu intelege ca el este la guvernare in simbria cetateanului si continua sa nu inteleaga ca se lupta cu oameni fara mama , fara tata, fara suflet,care vor fructifica orice slabiciune, orice incorectitudine .Si in lupta cu un golan, nu reprezinti cetateanul fiind mai catolic decat Papa. Poate sa se retraga de acum pentru ca va pierde mai putin din increderea cetateanului. Exista acea zicala: vrei sa faci ceva ? Daca nu , da-te la o parte , poate vrea el, poate vrea celalalt, cineva va vrea.
     ,,Daca taci atunci cand trebuie sa vorbesti, sa stii ca esti un fricos.,,(Abraham Lincoln)

    Nebunii slovelor

    - Corina ENACHE -















    Inversunati de sahul vietii efemere

    incercam sa fim umani,

    dar greutatea propriilor pasi indurerati

    ne face nebuni..

    Nebuni de stele, bolnavi de grabnice cuvinte

    Neuitate.

    Zgribuliti intre vorbe, propozitii si fraze ne declaram nebuni!

    Da !

    Semanan unii cu altii, dar suntem diferiti

    de noi insine.

    suntem captivati de strigoii inimilor noastre, si

    inchisi in dragoste.!

    Dar persistam in nebunia noasptra, ne hranim cu ea,

    Zburam cu ea,

    Da recunosc traim bucuria de a fi

    Nebuni de poezie!

    Marturisire

    - Corina ENACHE -

    Imi poezesc durerea de a sterge moartea de pe buzele-mi firave,
    Brazdate,
    Aiurea de paginile-mi zbuciumate de necuvinte.
    Respir
    Acum povestile propriilor amintiri inmormante in sange.
    Solemn;
    Pun pariu cu viata ca perdelele Bisericii mele ard in flacarile iadului….
    Rescriindu-mi
    Codul genetic in litere, cuvinte, propozitii si fraze alung cosmarul,
    Infasurat,
    In prealabil in cearceafuri de papirus!

    duminică, august 26, 2012

    Vulnerabilizarea și disoluţia Statului Român

    - Cezar A.MIHALACHE -

    Chiar dacă au urlat ca din gură de şarpe, acuzându-i pe europarlamentarii PDL că prin acţiunile lor au dezinformat Europa, liderii USL au apelat la aceeaşi tactică. Într-un mimetism ce ţine loc de gândire politică naţională şi patriotică, social-democraţii şi liberalii au apelat tot la europarlamentari pentru a-şi promova mizerabilele delaţiuni prin care se continuă, într-un proces de manipulare ce depăşeşte cu mult naivitatea, ipocrizia, orgoliile şi frustările politicienilor noştri, decredibilizarea masivă a ţării. Cu nimic mai prejos față de cei pe care i-au azvârlit de la butoane prin forța votului popular și uitând de toate relele reproşate pecinginei portocalii care a apelat la diferite instrumente manipulatorii pentru a cerși compasiunea pe la înaltele porţi UE, reproşuri care au mers până la depunerea unor plângeri penale împotriva unor lideri PDL, acuzaţi de subminarea economiei şi pângărirea imaginii ţării, USL a pus la rându-i mâna pe pixul delaţiunii.
    Fără a ţine cont de demnitatea ţării și de drepturile cetăţenilor, ignorând faptul că PDL a căzut în dizgraţia publică şi din cauza tentativei de fi spălat rufele cu mâna străinătăţii, guvernanţii USL au scris mai marilor Europei (preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dar şi comisarului pentru Justiţie, Viviane Reding) pentru a stârni o reacţie cât mai radicală a Bruxelului. Numai că spre deosebire de detractorii portocalii, care doar se plângeau ca babele sub mitra popii, liderii roşii şi galbeni de ciudă şi dogmă au solicitat, şi nu printre rânduri, și o poziţie cât se poate de „intervenţionistă”.
    Desigur, pare de neînţeles de ce un politician care nu are destulă forţă pentru a putea găsi ieşiri din situații de criză, care intră în panică şi, la primul furtună mai serioasă, fuge în braţele străinătăţii pentru a-şi căuta „domnitorul” care să-i spună ce are de făcut, se luptă totuși să ajungă în preajma acelui loc care îi pune în evidenţă tocmai slăbiciunile şi neajunsurile? Pentru că într-o asemenea situaţie suntem azi: cu o „forţă” a schimbării care nu și-a asumat alternanța la putere pentru a răspunde așteptărilor imediate ale țării și a rămâne în istorie măcar ca o copie a celei mai şterse umbre a celui mai şters epigon din pleiada de guvernanți postdecembriști. Asistăm la o continuă degradare a clasei politice care accesează butoanele puterii, fiind cu fiecare „mandat” de așteptare scurs din viața noastră martorii involuției clasei politce pe măsură ce acumulează anii de nerăbdare pe tuşa guvernării.
    Este şi cazul actualei puteri care, până acum, nu a reuşit să dovedească decât faptul că este cel puţin la fel de ipocrită şi aplecată spre „negocieri” dubioase ca şi fosta pecingine. Pentru că, în clipa în care USL a dat fuga la rându-i la poarta stăpânirii pentru a da cu seubsemnatul împotriva propriilor instituții în Stat, s-a compromis. Şi a compromis și orizontul de aşteptare pe care îl flutura a speranţă în faţa românilor.
    Astfel, tot prin intermediul delaţioniştilor de serviciu în care s-a metamorfozat cel puţin o parte a europarlamentarilor români, USL a cerut Uniunii Europene să-şi spună punctul de vedere faţă de acţiunile unor organe de anchetă care aparţin Statului Român. Şi nu este vorba de faptul că în acest fel guvernanţi au pus Bruxelul în postura de Big Brother angajat pe post de bodygoard al democraţiei din România (iar alte ţări membre UE s-a putea arăta cât se poate de deranjate de precedentul de „exprimare” a vocii Bruxelles-ului pe care îl creăm, dând ocazia şefilor UE să se umfle la statul de minijandarmii acestei părţi de lume), ci de faptul că, prin acţiunele propriilor guvernanţi, Statul Român este înfăţişat în faţa Europei, şi nu numai, ca un stat incapabil să-şi gestioneze propriile probleme. Iar eventuala intervenţie a greilor Europei cu o nouă listă pentru Victor Ponta, pentru reglarea situaţiei de la Bucureşti, ar crea acum un precedent, riscând să genereze reacţii ostile din partea celorlalte state care pot vedea în acţiunea aparent neutră a Bruxelului zorii unor noi limitări de suveranitate. Pentru că orice stat este expus, mai ales în condiţiile unei crize economice prelungite, riscului de escladare a conflictelor politice interne. Ba, UE şi-ar putea face și un obicei din astfel de „intervenți”, mai ales că s-a înregistrat deja o tentativă de supracontrol prin intenţia Băncii Centrale de-a supraveghea activitatea băncilor naţionale.
    Apoi, prin astfel de delaţiuni, guvernanţii pot crea fisuri fatale în structura unitară a instituţiilor statului, favorizând atacurile şi insinuările. Căci, de exemplu, dacă nu ar fi existat recenta „reclamaţie” a cabinetului de la Bucureşti faţă de acţiunile opoziţiei, în fapt, o recunoaştere a incapacităţii de a gestiona lucrurile, o recunoaştere a vulnerabilităţii şi a posibilei disoluţii a instituţiilor Statului Român, o delaţiune prin cabinetul Ponta reclama de fapt faptul că propriile instituţii ar lucra împotriva sa (!?), nu s-ar fi insinuat agresiva aserţiune a Budapestei care, fie şi de la nivelul unui parlamentar „oarecare”, a început să tragă clopotul revizuirii frontierelor de stat ale României.
    Iar faptul că nu am avut din partea Bucureştiului o reacţie pe măsură, prin convocarea imediată a ambasadorului Ungariei la Ministerul Afacerilor Externe şi reclamarea la Bruxelles a acestei agresiunii declarate a Ungariei (pentru că acesta era un motiv real de a depune plângeri la UE, şi de către guvernanţi, şi de către opoziţie), ministrul nostru de externe s-a limitat la un fel de polemică pe marginea situaţiei drepturile românilor din Ungaria comparatic cu supradrepturile maghiarilor din Transilvania. O diversiune cât un munte de inconştienţă prin care s-a distras atenţia de la adevăratul miez al problemei: prima revendicare aproape oficială a revizuirii frontierelor de către Ungaria.
    În faţa unor declarații atât de abulice venite dinspre guvernul lui Victor Ponta, reacţia UDMR-ului de relua agresiv tema autonomiei chiar nu avea de ce să surprindă. Şi nu a mai surprins nici reacţia lui Traian Băsescu, „patriotul” care s-a folosit de români pentru a-şi face jocurile, dar care s-a dus în maghiarime să le mulţumească etnicilor pentru absența de la referendum. S-a dus la ceaunul cu gulaș deși abia terminase de sfârtecat Basarabia de la pieptul patriei-mamă, declarând pentru „Vocea Rusiei” că niciodată nu va avea loc o unire între Repulica Moldova şi România. Și în maghiarime a trasat tot niște hărți pentru venetici, pentru că, întrebat despre declaraţiile venite de la Budapesta, preşedintele-suspendat a avut o atitudine laşă, menţionând că acum nu mai este problema lui, ci a preşedintelui interimar.
    Acesta este tragedia României; acea de a avea parte nu doar de un guvern care destramă din interior unitatea statală, dar şi de o opoziţie care trage cu sârg tot la căruţa veneticilor şi alogenilor.

    Umbra umbrei mele

    - Corina ENACHE -



















    Imi astern surasul pe hartie
    Nesperand
    Uitarea sfaramata de eternitatea
    Surda .
    Ah…ce repede vibraza
    Umbra
    Ingetatelor amintiri  picate  din cer!
    Renunt..,
    Imi sunt patima si cheie,
    Aleasa
    Strajnic de zei pentru pieire
    Nestigherit
    Se plimba umbra umbri mele  in mine
    Catand
    Nemarginirea…

    CONSILIUL JUDETEAN BRAILA, Dosar III-E-4

     ORDINE  DE ZI a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Braila din data de 20 decembrie 2018,    ora 09.00, Sala Mare a Palatului ...